Oameni & Fapte – 3 iulie

– Este cea de-a 184-a zi a lui 2019. Au rămas 181 de zile până la sfârşitul anului. Soarele a răsărit la ora 5:34 şi va apune la ora 21:18.

– Astăzi este Sărbătoarea Naţională a Republicii Belarus, ţară în care se aniversează eliberarea de sub ocupaţia hitleristă, din 1944.

– Din 3 iulie 993 datează prima atestare documentară a orașului german Potsdam, capitala landului Brandenburg. În anul 1608 exploratorul francez Samuel de Champlain a înființat orașul Quebec (din Canada de azi). El a fost numit „părintele Noii Franțe”, ocupând funcția de guvernator până la moarte. La 3 iulie 1850 apărea, la Iaşi, ziarul „Zimbrul”, sub conducerea lui Dimitrie Gusti, Theodor Codrescu şi V. A. Urechia. În 1863 şi-a deschis lucrările, la Sibiu, Dieta Transilvaniei – întrunire la care românii (majoritari pentru prima dată) au votat Legea privind „egala îndreptăţire a naţiunii române” cu celelalte naţiuni transilvane şi Legea întrebuinţării limbii române ca limbă oficială, alături de maghiară şi germană, în administraţie şi justiţie.

– La 3 iulie 1864 domnitorul român Alexandru Ioan Cuza promulga „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris”, act care nominaliza două corpuri legiuitoare: Camera cea de Obşte (astăzi Camera Deputaţilor) şi Corpul Ponderator (redenumit, ulterior, Senat, ca a doua Cameră a Parlamentului). Astfel se instituia sistemul parlamentar bicameral în România.

– În anul 1866 a avut loc Bătălia de la Königgrätz. Numită şi Bătălia de la Sadova, s-a desfăşurat între forţele armate ale Prusiei şi cele ale Imperiului Austriac, în cadrul Războiului pruso-austriac (cunoscut şi ca Războiul germano-german, sau Războiul fratricid). Bătălia a avut loc la Königgrätz, pe teritoriul de astăzi al Cehiei. Înfrângerea Austriei a dus la slăbirea imperiului şi a determinat casa de Habsburg să opteze pentru dualismul austro-ungar, care a fost realizat în 1867.

– În 1886 inginerul şi inventatorul german Karl Benz dezvăluia oficial cel dintâi automobil („Benz Patent Motorwagen”), un vehicul conceput pentru a fi propulsat de un motor, iar la 3 iulie 1928 inventatorul britanic John Logie Baird a enunţat, pentru prima dată, principiul televiziunii în culori. Imaginea era descompusă cu ajutorul unor filtre speciale în trei culori fundamentale (roşu, albastru şi verde) fiecare din ele transmise separat, imaginea iniţială fiind reconstituită la recepţie.

– În 3 iulie 1988 turcii finalizau Podul „Fatih Sultan Mehmet” din Istanbul, oferind cea de-a doua conexiune, peste Bosfor, între continentele Europa și Asia, iar în 1990 Academia Română a hotărât reîncadrarea ca membri a tuturor celor cărora li se retrăsese această calitate în 1948 de către comunişti, precum şi considerarea ca membri a tuturor academicienilor care au părăsit ţara între 1948-1989: Constantin Brâncuşi, Mircea Eliade, Mircea Florian, Constantin Noica, Nichita Stănescu, Marin Preda şi Ioan Moraru.

– În 1992 Hunedoara a devenit primul judeţ al României primit ca membru în Ansamblul Regiunilor Europei (ARE), forum pentru cooperare interregională și rețea de influență politică a regiunilor în cadrul instituțiilor europene și a Consiliului Europei (fondat în 1985), iar la 3 iulie 2013 armata egipteană l-a înlăturat de la putere pe preşedintele islamist Mohamed Morsi.

– În 3 iulie s-au născut: pictorul american John Singleton Copley (1738); farmacistul şi botanistul sas transilvănean Petrus Sigerus, întemeietorul botanicii farmaceutice din Transilvania (1759); compozitorul, folcloristul, publicistul și profesorul ceh Leoš Janáček (1854); lingvistul polonez Alfred Korzybski (1879); compozitorul și dirijorul german Carl Schuricht (1880); scriitorul ceh de limbă germană Franz Kafka (1883); botanistul român Gheorghe Bujorean (1893); poetul român Luca Ion Caragiale, fiul mai mic al lui I. L. Caragiale (1893); politicianul fascist român Horia Sima, comandantul „Gărzii de Fier” (1906); fizicianul român Florin Ciorăscu (1914); jurnalistul american Daniel Edelman, fondatorul companiei internaţionale în domeniul relaţiilor publice (PR), care îi poartă numele (1920); scriitorul român Paul-Mihu Sadoveanu, fiul mezin al lui Mihail Sadoveanu (1920); organistul român Iosif Gerstenengst (1920); pictorul român Grigore Spirescu (1922); prozatorul şi scenaristul român Nicolae-Paul Mihail, autor de literatură pentru copii (1923); actorul român de teatru Petrică Popa (1929); dirijorul austriac de origine germană Carlos Kleiber (1930); actrița română de teatru și film Coca Andronescu (1932); actorul român George Oancea (1933); tenorul român Cornel Rusu (1936); mezzosoprana germană Brigitte Fassbaender (1939); politicianul polonez Jerzy Buzek, fost premier al Poloniei și fost președinte al Parlamentului European (1940); cântăreaţa americană de muzică soul Fontella Bass, celebră graţie piesei „Rescue Me” (1940); graficianul, pictorul, sculptorul şi profesorul român Mircia Dumitrescu (1941); sculptorul și profesorul român Şerban Dumitru (1948); jurnalistul, scriitorul şi realizatorul român de emisiuni de televiziune Mihai Tatulici (1948); compozitorul, muzicologul și profesorul român Horia Șurianu (1952); cântăreața și actriţa americană Laura Branigan (1957); actorul american de film Tom Cruise (1962); actriţa daneză Connie Nielsen (1965) şi scriitoarea şi jurnalista poloneză Dorota Masłowska (1983).

– La 3 iulie au murit: matematicianul galez William Jones (1749); publicistul român Ambrosiu Dimitrovici (1866); pictorul, graficianul şi fotograful român Carol Popp de Szathmary, primul nostru fotograf de artă (1887); scriitorul şi omul politic evreu Theodor Herzl, originar din Ungaria, fondatorul sionismului modern (1904); scriitorul american Joel Chandler Harris (1908); inginerul și omul de afaceri francez André Citroën, fondatorul companiei de automobile Citroën (1935); scriitorul norvegian Johan Bojer (1959); istoricul, teologul şi politicianul român Ioan Lupaş, fost ministru și deținut politic (1967); muzicianul, compozitorul și producătorul englez Brian Jones, membru fondator al trupei rock „The Rolling Stones” (1969); cântărețul, compozitorul și textierul american Jim Morrison, solistul trupei rock americane „The Doors” (1971); pictorul român Dumitru Ghiaţă (1972); dirijorul de cor, compozitorul şi profesorul român Vasile Popovici (1973); dirijorul ceh Karel Ančerl (1973); istoricul literar şi folcloristul român Alexandru Bistriţianu (1976); scriitorul și matematicianul rus Alexandr Volkov (1977); actorul român de teatru Val Săndulescu (1987); compozitorul, muzicologul şi profesorul român Sigismund Toduţă (1991); medicul român Marin Gh. Voiculescu, autor de cercetări şi studii în domeniul bolilor contagioase (1991); actorul român Vistrian Roman (1994); arhitectul francez Bernard Zehrfuss, autorul sediului UNESCO din Paris (1996); scriitoarea, folclorista română Irina Nicolau, etnolog şi muzeolog (2002); actriţa britanică de film Anna Massey (2011); actorul, producătorul de televiziune şi cântăreţul american Andy Samuel Griffith (2012); politiciana și diplomata română Valeria Mariana Stoica (2012); poetul, istoricul şi politicianul român Radu Vasile, prim-ministru al României (2013); istoricul şi omul politic maghiar György Szabad, care a supravieţuit Holocaustului (2015); actriţa americană Noel Neill (2016); artistul muralist mexican José Luis Cuevas (2017) și actorul italian de comedie, scriitorul, scenaristul și realizatorul de televiziune Paolo Villaggio (2017).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri