Oameni & Fapte – 18 septembrie

– Este cea de-a 261-a zi a lui 2019. Au mai rămas 104 zile până la sfârşitul anului. Soarele va răsări la ora 7:03 şi va apune la ora 19:28.

– Astăzi este „Ziua Internaţională de Monitorizare a Apei”, „Ziua Mondială a Geologilor” şi Ziua Naţională a Republicii Chile, ţară în care se aniversează proclamarea independenţei din 1810, faţă de Spania.

– În anul 14 d.Hr. Senatul Roman îl confirma pe Tiberius ca împărat, după moartea naturală al lui Augustus, iar în 96 d. Hr. împăratul roman Domițian a fost asasinat în urma unei conjurații de palat. La 18 septembrie 324 d. Hr. Constantin cel Mare l-a învins pe Licinius în Bătălia de la Chrysopolis, victorie prin care şi-a impus controlul asupra Imperiului Roman și care, în cele din urmă, a dus la creștinarea acestuia. În anul 1600 valahii conduşi de domnitorul Mihai Viteazul au fost învinşi la Mirăslău (astăzi comună în judeţul Alba) de trupele imperiale habsburgice comandate de generalul austiac de origine italiană Giorgio (Gheorghe) Basta.

– Pe 18 septembrie 1739, prin Pacea de la Belgrad (care încheia războiul ruso-austro-turc), Imperiul Habsburgic a restituit Oltenia Ţării Româneşti, iar în 1793 George Washington, primul preşedinte american, a pus piatra de temelie a Capitoliului din Washington, un adevărat simbol al Americii. În ziua de 18 septembrie 1809 s-a redeschis „The Royal Opera House” din Londra (numită pe atunci „Theatre Royal”) cu premiera „Macbeth”, de William Shakespeare. În anul 1851 a apărut prima ediție a ziarului american „The New York Times” sub titlul „The New York Daily Times”, iar în 1904 apărea, la București, până în anul 1930, săptămânalul umoristic „Furnica”.

– La 18 septembrie 1911 regizorul şi scenaristul român Grigore Brezeanu termina primul film artistic românesc, intitulat „Amor fatal”, avându-i în distribuţie pe Lucia Sturdza şi Tony Bulandra, iar în anul 1914 s-a încheiat
Acordul secret ruso-român prin care Rusia, în schimbul „neutralității prietenoase” a României, recunoștea dreptul țării noastre asupra teritoriilor locuite de români aflate în Austro-Ungaria. Specialiştii consideră acest acord ca primul pas serios al României spre alianţa cu Antanta.

– În 1919 a luat fiinţă Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, prima instituţie lirică a ţării, odată cu Teatrul Naţional clujean şi Conservatorul de Muzică, prin Decizia nr. 3910 a Consiliului Dirigent, organ executiv al Marelui Sfat Național Român.

– La 18 septembrie 1931 a început agresiunea Japoniei împotriva Chinei, având ca rezultat ocuparea în mai puțin de cinci luni a întregului teritoriu al Chinei de nord-est, iar în ziua de 18 septembrie 1947 a fost inaugurat Teatrul Municipal din Bucureşti (astăzi Teatrul „Lucia Sturdza Bulandra”).

– La 18 septembrie 1952 actorul şi regizorul englez Charlie Chaplin a părăsit Statele Unite ale Americii pentru o călătorie în Europa și nu a putut reveni în ţară la ordinul lui John Edgar Hoover, directorul FBI. În 1954 s-a înfiinţat Compania TAROM (Transporturile Aeriene Române), prin reorganizarea Companiei Aeriene TARS, iar în ziua de 18 septembrie 1959 a fost fondată, la Strasbourg (Franţa), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). În anul 1974 s-a inaugurat, la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, „Monumentul Ostașului Român”, opera sculptorului Balogh Péter, iar pe 18 septembrie 1997 a intrat în vigoare Convenția ONU asupra interzicerii folosirii, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal.

– În 18 septembrie s-au născut: împăratul roman Traian (53 d. Hr.); filologul, scriitorul şi criticul literar englez Samuel Johnson (1709); fizicianul francez Léon Foucault, care a determinat viteza luminii şi a demonstrat mişcarea de rotaţie a Pământului cu ajutorul pendulului ce-i poartă numele (1819); compozitorul şi dirijorul spaniol Pablo Sorozábal (1897); actriţa suedeză de film Greta Garbo (1905); scriitoarea portugheză Maria Judite de Carvalho (1921); regina Ana a României, soția regelui Mihai I (1923); scriitorul român Stelian Filip, tatăl cântăreţei Viorela Filip (1924); regizorul şi producătorul american de filme documentare Bud [Jonah J.] Greenspan (1926); soprana română Maria Şindilaru (1927); poetul şi dramaturgul român Valeriu Sârbu (1931); prozatorul şi dramaturgul român Cicerone Sbanţu (1935); sculptorul de origine aromână Dumitru Pasima (1935); prozatorul şi dramaturgul român Cicerone Sbanţu (1946); antropologul român Andrei Oișteanu, istoric al religiilor (1948); istoricul şi scriitorul român Corneliu Stoica (1950); actorul american James Gandolfini Jr. (1961); soprana rusă Anna Netrebko (1971); fostul mare fotbalist brazilian Ronaldo (1976) și fotomodelul britanic Keeley Hazell (1986).

– La 18 septembrie au murit: împăratul roman Domițian (asasinat în anul 96 d. Hr.); pictorul flamand Pieter Bruegel cel Bătrân (1569); matematicianul, fizicianul şi astronomul elvețian Leonhard Euler, creator al calculului variaţiilor (1783); poetul român Vasile Cârlova (1831); preotul, pedagogul, compozitorul, dirijorul de cor, folcloristul şi scriitorul român Isidor Vorobchievici (1903); istoricul, arheologul și folcloristul român Grigore Tocilescu (1909); geologul român Theodor Văscăuţeanu (1933); scriitorul polonez Stanisław Ignacy Witkiewicz (1939); istoricul şi medievistul român Barbu Câmpina (1959);

diplomatul şi economistul suedez Dag Hammarskjöld, laureat Nobel (1961); criticul şi colecţionarul român de artă Krikor H. Zambaccian, de etnie armeană (1962); dramaturgul irlandez Sean O’Casey (1964); fizicianul britanic John Douglas Cockcroft, laureat Nobel (1967); prozatorul şi dramaturgul român Tudor Şoimaru (1967); chitaristul, cântăreţul şi compozitorul american de rock James Marshall „Jimi” Hendrix, legendă a muzicii rock (1970); scriitoarea şi jurnalista americană Katherine Anne Porter (1980); interpreta română de romanţe şi muzică populară Ioana Radu (1990); compozitorul român Sergiu Sarchizov (2003); filosoful american Irving Kristol (2009); muzicologul român Rodica Sava, realizatoare de emisiuni radio (2010); dirijorul german Kurt Sanderling (2011); criticul literar şi prozatorul român B. Elvin (2011); pianista americană de origine română Lorry Wallfish (2011); poetul, prozatorul şi traducătorul român Romulus Vulpescu (2012); interpretul român de romanţe şi muzică uşoară Nicolae Niţescu (2012); liderul comunist spaniol Santiago Carillo (2012); regizorul, scenaristul şi actorul american Richard C. Sarafian (2013); criticul literal german Marcel Reich-Ranicki, supravieţuitor al Ghetoului din Varşovia (2013) și actorul francez Jean Piat, legendă a teatrului din Franța (2018).

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0006
  • usd 0.1174 1 0.00020

  • chf 5.1247 1 -0.0157

  • aud 3.0068 1 0.00859

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Târgul Cetății se deschide, la acest sfâ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Prima ediție a evenimentului din acest a...

Parteneri