Cel mai bun jurnalist de mediu
Socializare
Centrul pentru Jurnalism Independent, în parteneriat cu Asociaţia Recolamp, au lansat prima ediţie a Concursului pentru cel mai bun jurnalist de mediu în 2009, ediţie care şi-a desemnat câştigătorii în cea de-a doua săptămână a lunii martie 2010.
Livia Cimpoeru (Green Report – Bucureşti), Vitalie Cojocari (Pro Tv – Bucureşti), Oana Dan (Evenimentul Zilei –Bucureşti), Marius Saizu (Prima Tv – Bucureşti), Daniel Tomozei (Dacii Liberi – Sibiu) şi Sorin Şchiopu (Radio Târgu Mureş), sunt câştigătorii primei ediţii.
Cei şase jurnalişti vor participa la o excursie de documentare în Olanda unde se vor întâlni atât cu colegi de breaslă cât şi cu reprezentanţi ai companiilor producătoare de echipamente electrice şi electronice şi ai asociaţiilor care desfăşoară activităţi de colectare a acestor tipuri de deşeuri, în special a celor provenite din surse de lumină (becuri economice şi tuburi fluorescente).
Câştigătorii au fost selectaţi în urma jurizării celor peste 100 de materiale înscrise în concurs, iar din juriu au făcut parte: Lavinia Andrei (Terra Milleniul III), Ioana Avadani (Centrul pentru Jurnalism Independent) şi Raul Pop (Recolamp).
Dincolo de calitatea jurnalistică, a fost premiat şi modul în care jurnaliştii au reuşit să transpună probleme tehnice importante într-un limbaj accesibil şi atractiv.
Concursul pentru cel mai bun jurnalist de mediu în 2009 face parte din proiectul Protecţia mediului în presă: cum să scrii despre politici de reciclare, destinat jurnaliştilor din România, pe care Centrul pentru Jurnalism Independent şi Recolamp l-au demarat în 2009 şi care continuă şi în 2010.
Vă recomandăm să instalați flash player pentru a vizualiza această secțiune.

Meteo Mai multe informații

Starea vremii în prezent

  • Ploaie slabă10°C
  • Momentan: Ploaie slabă
  • Umiditate: 87%
  • Vânt: V la 8 km/h

Prognoza meteo

  • Joi
  • Ploaie
  • 5° | 13°
  • Vineri
  • Ploaie
  • 6° | 19°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 10° | 23°
  • Duminică
  • În Mare Parte Însorit
  • 12° | 27°

Starea vremii în prezent

  • Înnorat13°C
  • Momentan: Înnorat
  • Umiditate: 94%
  • Vânt: N la 19 km/h

Prognoza meteo

  • Joi
  • Şanse de Ploaie
  • 7° | 22°
  • Vineri
  • Şanse de Ploaie
  • 10° | 21°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 10° | 26°
  • Duminică
  • Şanse de Furtună
  • 11° | 25°

Starea vremii în prezent

  • Ploaie slabă10°C
  • Momentan: Ploaie slabă
  • Umiditate: 87%
  • Vânt: V la 8 km/h

Prognoza meteo

  • Joi
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 17°
  • Vineri
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 19°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 22°
  • Duminică
  • Şanse de Furtună
  • 9° | 22°

Starea vremii în prezent

  • Ninsoare slabă-1°C
  • Momentan: Ninsoare slabă
  • Umiditate: 95%
  • Vânt:

Prognoza meteo

  • Joi
  • Şanse de Ploaie
  • 4° | 15°
  • Vineri
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 16°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 5° | 21°
  • Duminică
  • Şanse de Furtună
  • 9° | 21°

Curs valutar Mai multe informații

Curs BNR

  • 16.05.2012
  • 1 USD 3,4987
  • 1 Euro 4,4463
  • 100 HUF 1,5011
  • 15.05.2012
  • 1 USD 3,4576
  • 1 Euro 4,4411
  • 100 HUF 1,5190
  • 14.05.2012
  • 1 USD 3,4479
  • 1 Euro 4,4373
  • 100 HUF 1,5207

Dedicaţii muzicale

Reafişează
Trimite

Comentarii recente