• 07 septembrie 2010 Înapoi la Evenimente
  • Târgu Mureş
  • Festivalul Medieval „Turnirul Cetăţilor” Braşov

Festivalul Medieval „Turnirul Cetăţilor” Braşov
Socializare
La acest sfârşit de săptămână (4-5 septembrie), Braşovul a fost invadat de cavaleri şi domniţe care şi-au întâmpinat oaspeţii. A fost momentul ca şi cetatea Braşovului să se mândrească cu cele mai gingaşe domniţe şi cu cei mai iscusiţi cavaleri. Cei patru cavaleri s-au luptat din nou pentru ca cuceri mâna frumoasei prinţese, o prinţesă braşoveancă de aceată dată.
Turnirul cu cai, luptele cu spada între cavaleri, dansurile şi cântecele menestrelilor, aruncarea cu lancea asupra porcului mistreţ au creat deliciul vizitatorilor cetăţii Braşovului, vizitatori care au votat cavalerul Kronstadt.
Şi în Cetatea Braşovului, meşterii populari şi artizanii şi-au demonstrat măiestria, executându-şi lucrările în faţa vizitatorilor.
Cavalerii i-au învăţat pe copii meşteşugul trasului cu arcul, dexteritatea mânuirii sabiei şi menţinerea echilibrului pe bârnă. Au putut fi închiriate costume pentru realizarea unor fotografii „medievale” şi nu au lipsit mâncărurile medievale: ospăţul cavalerului, ţepeluş, cârnatul teutonului, „burta balaurului”, ş.a.
Noaptea, la lumina focurilor de tabără, în timp ce vizitatorii erau furaţi de frumuseţea dansurilor, şi-a făcut apariţia şi „CONTELE”.
Toate acestea au fost acompaniate de muzica medievală a Truverilor.
Vă recomandăm să instalați flash player pentru a vizualiza această secțiune.

Meteo Mai multe informații

Starea vremii în prezent

  • Ploaie slabă10°C
  • Momentan: Ploaie slabă
  • Umiditate: 87%
  • Vânt: V la 11 km/h

Prognoza meteo

  • Joi
  • Ploaie
  • 5° | 13°
  • Vineri
  • Ploaie
  • 6° | 19°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 10° | 23°
  • Duminică
  • În Mare Parte Însorit
  • 12° | 27°

Starea vremii în prezent

  • În Mare Parte Înnorat13°C
  • Momentan: În Mare Parte Înnorat
  • Umiditate: 94%
  • Vânt: NV la 11 km/h

Prognoza meteo

  • Joi
  • Şanse de Ploaie
  • 7° | 22°
  • Vineri
  • Şanse de Ploaie
  • 10° | 21°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 10° | 26°
  • Duminică
  • Şanse de Furtună
  • 11° | 25°

Starea vremii în prezent

  • Ploaie slabă10°C
  • Momentan: Ploaie slabă
  • Umiditate: 87%
  • Vânt: V la 8 km/h

Prognoza meteo

  • Joi
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 17°
  • Vineri
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 19°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 7° | 22°
  • Duminică
  • Şanse de Furtună
  • 9° | 22°

Starea vremii în prezent

  • Ninsoare slabă-1°C
  • Momentan: Ninsoare slabă
  • Umiditate: 93%
  • Vânt:

Prognoza meteo

  • Joi
  • Şanse de Ploaie
  • 4° | 15°
  • Vineri
  • Şanse de Ploaie
  • 5° | 16°
  • Sâmbătă
  • În Mare Parte Însorit
  • 5° | 21°
  • Duminică
  • Şanse de Furtună
  • 9° | 21°

Curs valutar Mai multe informații

Curs BNR

  • 16.05.2012
  • 1 USD 3,4987
  • 1 Euro 4,4463
  • 100 HUF 1,5011
  • 15.05.2012
  • 1 USD 3,4576
  • 1 Euro 4,4411
  • 100 HUF 1,5190
  • 14.05.2012
  • 1 USD 3,4479
  • 1 Euro 4,4373
  • 100 HUF 1,5207

Dedicaţii muzicale

Reafişează
Trimite

Comentarii recente