Ce face RTM
RTM la Festivalul Văii Mureşului
Articol
Asociaţia Comunităţilor Mureş – Călimani, în colaborare cu Instituţia Prefectului Judeţului Mureş şi Consiliul Judeţean Mureş, în parteneriat media cu RTM au organizat în perioada 10 – 11 iulie 2010 cea de-a şasea ediţie a Festivalului de datini şi obiceiuri al Văii Mureşului.
În cele două zile de sărbătoare a Văii Mureşului au susţinut concerte pe scena Festivalului artişti precum Iris, Pepe, Aurel Tămaş, Ioan Bocşa, Laci Betyar, Kilyen Ilka şi ansambluri folclorice din toate localităţile participante. Anul acesta accentul s-a pus mai mult pe trupe şi artişti din zonă, pentru că s-a dorit o promovare mai puternică a datinilor şi obiceiurilor de pe Valea Mureşului.
De asemenea, tinerele s-au întrecut în cadrul competiţiei „Frumoasa frumoaselor văii”, iar bărbaţii au concurat la Cupa Văii Mureşului la Fotbal. Ca în fiecare an, şi de data aceasta, în cadrul Festivalului a fost amenajat un sat alegoric: case ţărăneşti ornate după specificul locului.

Recomandări: Guvernul României - Parlamentul României - Preşedenţia României - Protecţia Consumatorilor
Ultima actualizare: 09.09.2010 20:09:41
Ultima actualizare: 09.09.2010 20:09:41