130 de nevoiaşi din judeţul Mureş vor primi de la Caritas pachete cu alimente, în următoarele zile.

Voluntarii Caritas au împachetat astăzi, la Târgu Mureş, 130 de colete pentru persoanele aflate în dificultate şi care sunt în evidenţa organizaţiei.

 Donaţia este posibilă ca urmare a acţiunii „Un milion de stele pentru nevoiaşi”, care a avut loc în data de 12 noiembrie în Târgu-Mureş, Sângeorgiu de Mureş şi Sovata, unde s-au strâns peste 7.000 de lei.

Deşi anul acesta acţiunea s-a organizat în trei locuri diferite, suma de bani colectată nu este cu mult mai mare faţă de anul trecut, din cauza participării slabe a mureşenilor la acţiunea de aprindere a candelelor.

Pachetele care vor fi donate de Caritas în judeţul Mureş conţin alimente de bază, respectiv ulei, zahăr, orez, făină, paste făinoase, pateuri conservă, mazăre, condimente, ciocolată şi bomboane.

La această dată, Caritas Alba Iulia are în judeţul Mureş peste 3.000 de beneficiari, însă pachete vor primi doar cei cu venituri foarte mici.

O parte dintre beneficiarii organizaţiei fac parte din grupul vârstnicilor şi participă la anumite activităţi de socializare, în timp ce alţii beneficiază de îngrijire la domiciliu.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9737RON0.0023
  • usd 0.1178 1 -0.0005

  • chf 5.1094 1 0.00030

  • aud 3.0251 1 -0.0099

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Radio Tg. Mureş invită mureșenii, sâmbăt...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Radio Tg.Mureș îi invită pe toți cei car...

Parteneri