19 studenţi braşoveni s-au autodenunţat că au dat mită
Profesorul universitar de la Facultatea de Medicină a Universităţii Transilvania din Braşov, Lazăr Onisâi, care a fost arestat preventiv în 11 februarie pentru luare de mită, a fost denunţat, pînă în prezent, de 19 studenţi care au oferit profesorului sume între 300 şi 500 de euro pentru a trece examenele.
Procurorul Alina Popescu, purtător de cuvînt al Parchetului de pe lîngă Tribunalul Braşov a precizat că sumele oferite de studenţi variază între 300 şi 500 de euro, iar dacă studentul era în pericol să nu treacă anul, suma era mai mare.
Numărul studenţilor care au dat mită profesorului este mult mai mare decît cei 19 autodenunţători, iar o parte dintre aceştia au calitate de învinuiţi în acest dosar.
Profesor dr. Onisâi Lazăr a fost arestat preventiv pentru 29 de zile în data de 11 februarie.
Dorin Duşa
Sursa: ziare-pe-net.ro