2 zile de festival pentru copii, la Tg.Mureș

Festivalul județean pentru copii, organizat în acest weekend de Asociația Creactivity, invită micuții cu vârste între 6 și 12 ani la o aventură 2 zile de în lumea stelelor. Festivalul este organizat la Universitatea Sapientia din Corunca, jud. Mureș, cu sprijinul a 10 organizații de profil.
Programele Jocul curajoșilor, Worshop de dans modern și Dreamland alături de 4 jocuri interactive: Aventură în galaxie!, Călătorie spațială prin 7 probe! , Întrecere spațială! și Târg de planete! îi așteaptă pe copii sâmbătă și duminică de la ora 10. Pe parcursul festivalului, copiii vor putea alege dintre 60 de tipuri de ateliere meșteșugărești, vor cânta, dansa și se vor relaxa în voie.
Organizatorul Festivalului, Gal Csilla, președintele Asociației Creactivity:

Festivalul a fost organizat și anul trecut, au participat 670 de copii. Anul acesta ne-am pregătit pentru vreo 800 de copii, dar peste 200 de copii vor face performanță pe scenă cu diferite sporturi și dansuri. 92 de voluntari ne-am pregătit, luni întregi aș zice, avem deja și decorația făcută, ne-am străduit.

Cei mici vor fi supravegheați de voluntari, pe toată durata programului, deci nu va fi nevoie de prezența părinților pe parcursul zilei.
Festivalul se va încheia duminică, 10 noiembrie, la ora 18.00, cu un show de muzică din desene animate susținut de trupa 7th Tale din Miercurea Ciuc.

Alina Andrei/ Evelina Racoțean

Gyerekfesztival PLAKLAT 2018 RO

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri