32 de percheziţii pe raza judeţelor Mureş, Suceava şi Harghita

Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş efectuează la această oră percheziții la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete şi alcool.
În cursul nopţii două persoane din Tîrgu-Mureş, au fost prinse în flagrant, pe raza municipiului Topliţa, în timp ce transportau 80.000 de ţigarete, provenite din contrabandă, a explicat pentru Radio Tîrgu-Mureș, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș, Carmen Frandeș:

La acțiune participă 68 de polițiști de investigarea fraudelor şi investigaţii criminale din Mureş şi Brigada de Combaterea a Criminalității Organizate Mureş. Persoanele vizate sunt bănuite că în cursul acestui an ar fi achiziţionat, comercializat şi distribuit pe raza judeţului Mureş, însemnate cantităţi de alcool neaccizat şi ţigări de contrabandă, provenite din Republica Ucraina şi Moldova. În cursul acestei nopţi, două dintre persoanele bănuite de contrabandă au fost surprinse în flagrant de poliţişti, pe raza municipiului Topliţa, în timp ce transportau 80.000 de ţigarete, în mod ilegal. Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al DIPI. Acţiunea s-a desfăşurat cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş. ”

Nelly Suciu

Foto: www.observatorulph.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

TRIBAL - spectacol-eveniment al Corului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sâmbătă, 27 aprilie (de la ora 19:00), C...

Parteneri