38 de cazuri de rujeolă în Mureș

Acestea au fost înregistrate de la începutul anului în mai multe zone ale județului, în comunitățile de romi și cele mai sărace.
Nu au fost înregistrate focare și nici nu au fost semnalate cazuri în școli.
Față de anul trecut, când au fost înregistrate circa 300 de cazuri în mai multe focare, situația de anul acesta este sub control, a precizat pentru Radio Târgu-Mureș purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Gabriela Uifălean:

În acest moment, n-aș zice că este o problemă cu rujeola. Mai avem cazuri nu mai avem focare, cel puțin până acum. Vaccinarea antirujeolică decurge conform Programului Național de Vaccinare, deci avem vaccinuri în cantități suficiente. Nu am avut cazuri în școli sau comunități. Sunt doar cazuri singulare în anumite comunități sărace.

Câteva sute de copii din comunitățile vulnerabile au fost vaccinați printr-o amplă campanie realizată în primăvară în județul Mureș de medici de familie, voluntari ai Crucii Roșii, cu sprijinul primăriilor.
Acum începe o altă campanie, spune purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Gabriela Uifălean:

Noi am avut în primăvară o campanie când am reușit să vaccinăm în jur de 650 de copii dar nu numai cu rujeolă. Aceste acțiuni au ca scop vaccinarea tuturor celor care nu au primit vaccin la vârsta respectivă. Deci, este recuperarea tuturor copiilor nevaccinați iar aici vorbim nu numai de rujeolă ci și de alte vaccinuri. În acest sezon am început iarăși o acțiune care va dura probabil până în decembrie. Vom merge tot așa în comunitățile la risc și comunitățile cu acoperire vaccinală scăzută.

În ultima săptămână, 40 de cazuri noi de rujeolă au fost confirmate la nivel național dintre care cele mai multe, 29 au fost în Brașov, iar un caz în Mureș.
Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a raportat până acum peste 18.000 de îmbolnăviri, 64 fiind soldate cu deces.
Rujeola sau pojarul este o boală infecțioasă care poate duce la complicații și se poate preveni prin vaccinare.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

COOL HITS cu CRISTIAN CRACIUN

Cer acoperit

Vânt: 3 m/s

Cer acoperit 15°C

Vânt: 2 m/s

19°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 5. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 6. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 7. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 8. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 9. SHAKIRA – Nada,

  • 10. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 11. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 12. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 13. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 14. ELENA – Un gram de suflet,

  • 15. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 16. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 17. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 18. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 19. LORA – Pleaca,

  • 20. SORE – O sa te uit,

  • 21. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 22. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 23. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 24. VANOTEK – Love is gone,

  • 25. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 26. RITA ORA – Let you love me,

  • 27. LIDIA BUBLE – Tu,

  • 28. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 29. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 30. NICO – Oare cine?,

Sugereazã piesã
= 4.7556RON0.0006
  • usd 0.7377 1 0.013

  • chf 4.3243 1 0.0241

  • aud 2.9202 1 0.004

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}