40 de mureșeni au ajuns la spital cu fracturi după prima zăpadă

Secția de Ortopedie a Spitalului de Urgență din Tg.Mureș a fost luată cu asalt în ultimele zile de pacienții care au suferit fracturi ale membrelor superioare sau inferioare, fiind necesară ghipsarea lor sau chiar intervenția chirurgicală.
Nu sunt mai multe cazuri față de zilele obișnuite, spune purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Tîrgu-Mureș, Mariana Negoiță:

În cadrul Spitalului Clinic Județean Tîrgu-Mureș la secția Ortopedie, numărul internărilor de urgență și a imobilizărilor ghipsate ca urmare a căderii zăpezii nu a depășit media unei zile obișnuite. Adică, în perioada 13-14 noiembrie un număr de 35 de persoane au necesitat imobilizări ghipsate iar 5 persoane au suferit fracturi și au necesitat intervenții chirurgicale și internare.”

Polițiștii locali și pompierii au degajat trotuarele și carosabilul de crengile și copacii căzuți în unele cazuri pe mașini.
Deocamdată au aplicat o singură amendă și mai multe somații pentru necurățarea trotuarelor de zăpadă.
Șeful Poliției Locale Tîrgu-Mureș, Valentin Bretfelean:

Direcția Poliția Locală Tîrgu-Mureș a acționat atât pentru degajarea zonelor unde s-au produse blocaje de circulație prin căderi de copaci cât și pentru somarea persoanelor fizice și juridice pentru a-și curăța trotuarele de gheață și zăpadă și pentru a-și desfunda rigolele. Am aplicat o singură sancțiune unei societăți comerciale din Piața Trandafirilor cu 100 de lei.”

Amenda pentru necurățarea trotuarelor de gheață sau zăpadă este cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PASAJ URBAN cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri