7 cazuri noi de rujeolă în Mureș

Acestea au fost confirmate de inspectorii sanitari în săptămâna 13-19 noiembrie. Numărul total al îmbolnăvirilor din acest an este de peste 265.
Cazurile noi au fost depistate în satul Seleuș, într-o comunitate defavorizată.
Tot în aceeași zonă au mai fost găsite alte focare de rujeolă, spune purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Stelian Caraghiaur:

Până în 19 noiembrie s-au raportat 266 de cazuri și sunt în creștere cu 7 față de săptămâna anterioară de raportat, 6-12 noiembrie. Cazurile sunt în aceleași zone, zona Sighișoarei, dar acum s-au mutat din comuna Vânători, respectiv comuna Albești în comuna Daneș, în satul Seleuș. Cazurile sunt în aceleași comunități defavorizate. Vaccinări se fac în focare, se fac și recuperări vaccinale. Vaccin există în teritoriu, este și la Direcția de Sănătate Publică, deci sunt create toate condițiile.”

În întreaga țară au fost confirmate, în ultima săptămână, 46 de noi cazuri de rujeolă, potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
Cele mai multe s-au înregistrat în București, Brașov, Călărași, Ialomița și Mureș.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

JURNAL RADIO TG.MUREŞ cu radiomures
PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9754RON-0.0009
  • usd 0.1182 1 -0.0001

  • chf 5.1301 1 0.00119

  • aud 3.0029 1 -0.0018

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

La Brașov a început monitorizarea specii...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acestea sunt ursul, lupul, râsul și pisi...

Parteneri