7 milioane de euro pentru reabilitarea termică a blocurilor din Tg.-Mureş

La această sumă se ridică valoarea contractelor de finanţarea încheiate de Primăria Tg.-Mureş pentru reabilitarea termică a blocurilor de locuinţă.
Acestea au fost grupate pe 7 cereri de finanţarea, una fiind respinsă deoarece blocurile cuprinse în aceasta nu întruneau criteriile de eligibilitate.
În total, municipalitatea a reuşit să obţină finanţare pentru 46 de blocuri, respectiv 4.000 de apartamente.
Din acestea, au fost finalizate lucrările pentru 27, valoarea totală fiind de aproximativ 3 milioane de euro, spune Directorul Serviciului Proiecte Europene din cadrul Primăriei Tîrgu-Mureş, Dana Ijac:

În total avem finanţare pentru 46 de blocuri, aproximativ 4.000 de apartamente. Din aceste 46 de blocuri s-au finalizat lucrările pentru 27 de blocuri din oraş. Valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 3 milioane de euro. Co-finanţarea a fost de 60% de la Comisia Europeană şi bugetul de stat, 20% de la bugetul local şi 20% contribuţia asociaţiilor de proprietari.”

Pentru celelalte blocuri lucrările vor fi finalizate până la finalul lunii iunie 2016 reprezentanţii primăriei precizând că au rămas de executat doar lucrări care nu sunt eligibile pentru a fi decontate din bani europeni.

Sanda Viţelar

Foto: www.blog.aisielimobiliare.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

„Muzică de poveste”, cu Dana Ardelean

Corina Muntean | Citeste articolul

Din playlistul care anunță, glorios, wee...

Parteneri