Şase şcoli din Brașov au pază electronică

Sistemul de supraveghere video şi control acces e implementat la șase școli iar părinţii au acces de acasă la notele şi absenţele copiilor.

Primăria Braşov a definitivat sistemul de supraveghere video în şase şcoli din municipiu. Investiţia, de 53.000 de euro, a fost realizată cu bani de la bugetul local, iar odată cu implementarea acestui sistem în cele şase unităţi va fi funcţional şi „catalogul online”. Viceprimarul Răzvan Popa a precizat că părinţii vor avea astfel acces direct printr-un simplu click la situaţia şcolară a copiilor şi îi vor putea supraveghea mai uşor, ştiind cu exactitate câte absenţe au acumulat sau dacă au note proaste.

Aceste sisteme au fost montate la şcolile generale 1, 9, 30, 12, dar şi la colegiile Remus Răduleţ şi Nicolae Titulescu. Fiecare părinte va avea un cont de utilizator cu parolă în așa fel încât să aibă acces strict la datele de care este direct interesat. 

Fiecare dintre aceste şcoli a fost dotată și cu câte patru camere de supraveghere, respectiv două la intrări şi două care monitorizează curtea. Au fost montate şi sisteme de control acces, dar şi antiefracţie şi antiincendiu. Edilii trebuie să finalizeze lucrările la astfel de proiecte şi în alte nouă şcoli, însă acestea sunt finanţate din fonduri europene. După ce vor fi montate şi restul de camere, toate acestea vor fi conectate la dispeceratul Poliţiei Locale. În prezent, cele şase şcoli sunt supravegheate din dispeceratul Primăriei.

Vali Blajovan

 

 

Sursa: gazetanoua.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri