Absolvenţii din Harghita îşi pot consulta lucrările de la Evaluarea Naţională

Absolvenţii de gimnaziu din Harghita  îşi pot consulta lucrările de la Evaluarea Naţională.

Absolvenţii clasei a 8-a, care au susţinut Evaluarea Naţională îşi pot consulta lucrările, pentru a vedea cum au fost corectate şi unde au greşit.
Potrivit site-ului oficial al Inspectoratului Şcolar Harghita, candidaţii şi părinţii, sau reprezentanţii lor legali, sunt aşteptaţi, în data de 9 iulie, la Centrul de Evaluare organizat la Şcoala Nagy Imre, din Miercurea Ciuc. Lucrările pot fi consultate între orele 8-14, după ce, în prealabil, se va completa o cerere. Sursa citată a precizat că Ministeru Educaţiei, Cercetării, Tineretul şi Sportului le permite candidaţilor şi reprezentanţilor lor legali să-şi vadă lucrările scrise în cadrul Evaluării Naţionale. Rezultatele la Evaluarea Naţională, în Harghita, sunt mult mai slabe decât anul trecut. Procentul de promovabilitate este de 61,38 la sută, în condiţiile în care anul trecut a fost de 87 la sută.
Ioana Dima

Sursa: iploiesti.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Baschetbalistele din Constanța, la primu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Finala Ligii Naționale de baschet femini...

Parteneri