Administratorii parcurilor industriale din ţară, prezenţi în aceste zile în judeţul Mureş, doresc schimbarea legislaţiei pentru a putea accesa fonduri structurale.

Parcul Industrial de pe platforma Vidrasău-Ungheni din jud Mureş a fost astăzi gazda Adunării Generale a Asociaţiei Parcurilor Industriale, Tehnologice, Ştiinţifice şi a Incubatoarelor de Afaceri din România.

La nivel naţional sunt 65 de parcuri industriale dintre care 37 au aderat la asociaţie.

Cea mai mare numulţumire a administratorilor acestor parcuri este legată de faptul că nu se mai pot dezvolta. Unele parcuri sunt ocupate la capacitate maximă şi nu se mai pot extinde deoarece au nevoie de finanţare europeană pentru infrastructură.

Pentru a obţine o schimbare legislativă în acest sens, au fost făcute o serie de demersuri şi lobby, în ultimii ani, însă fără rezultate.

Cu toate acestea, Ungaria care a pregătit mult mai bine legislaţia în perioada pre-aderare, a reuşit atragerea de fonduri substanţiale de la  Uniunea Europeană pentru cele 210 parcuri industriale maghiare.

La întâlnirea Asociaţiei de astăzi din  Mureş, au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar au refuzat participarea.

De refuzuri din partea Guvernului au avut parte şi reprezentanţii Carfil Industrial Parc din Braşov atunci când au solicitat extinderea la fosta fabrică de armament din Braşov, părăsită  de circa 10 ani.

La Parcul Industrial din jud Mureş nu se pune deocamdată problema extinderii, deoarece din cele 43 de hectare disponibile, 36 de hectare sunt ocupate.

Aici îşi derulează afacerile 8 investitori care au creat 1.800 de locuri de muncă.

Pe lângă parcul Industrial din jud Mureş, în Regiunea 7 Centru mai sunt astfel de parcuri doar la Sibiu şi în Braşov.

Cristina Bulbescu

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON9.99999
  • usd 0.1172 1 -0.0005

  • chf 5.1404 1 0.01129

  • aud 2.9982 1 -0.0061

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Înscrierea la Concursul Naţional de Titu...

Stan Lucian | Citeste articolul

Luna viitoare va avea loc înscrierea la ...

Parteneri