Adrian Nãstase spune cã retrocedarea bunurilor bisericeşti este în derulare.

Premierul Nãstase a fãcut aceste precizãri referindu-se la intenţia credincioşilor greco-catolici de a da în judecatã statul român în cazul în care nu va recurge la retrocedarea bunurilor care au aparţinut Bisericii Greco-Catolice Unite cu Roma.
„Nu sunt singurii nemulţumiţi, sunt nemulţumiri şi în rândul ortodocşilor români, adventiştilor români, catolicilor români, dar este o procedurã care cere timp”, a spus Nãstase.
El a adãugat cã existã legi, proceduri legislative şi reglementãri care vor fi puse în aplicare.
Conform reprezentantului Comitetului de acţiune şi rãspîndire a “Memorandumului” credincioşilor greco-catolici din România şi întrega lume, Ioan Paţiu, credincioşii greco-catolici vor acţiona în judecatã statul român la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cazul neretrocedãrii tuturor bunurilor care au aparţinut Bisericii Unite cu Roma Greco-Catolice înainte de naţionalizare. Decizia iniţierii unui proces la CEDO a fost adoptatã în condiţiile în care reprezentanţii statului român nu au rãspuns în termenul legal de 30 de zile memorandumului depus pe 25 septembrie la toate organismele abilitate ale statului, la organizaţii civile din România şi din strãinãtate, precum şi la unele ambasade strãine la Bucureşti, în care se prezintã situaţia actualã a patrimoniului Bisericii Greco-Catolice şi se solicitã restituirea imediatã a bunurilor confiscate.
MEDIAFAX / Sorina Bota

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri