Agentul de poliţie din Covasna este urmărit penal pentru luare de mită

Aşa a dispus Parchetul de pe lângă Tribunalul Judeţean Covasna.

Angajatul Serviciului Public Comunitar de Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Covasna, a fost prins în flagrant azi în timp ce primea 200 de euro de la o persoană pentru promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere.

Procurorul de caz a autorizat folosirea unui investigator sub acoperire în acest caz.

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Judeţean Anticorupţie Covasna, remis AGERPRES, flagrantul a fost organizat în urma unei sesizări făcute în urmă cu câteva luni de un cetăţean din municipiul Sfântu Gheorghe.

 

UPDATE

Agentul de poliţie din Covasna a fost reţinut de procurori.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au dispus reţinerea agentului de Poliţie din cadrul Serviciul Public Comunitar de Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Covasna, prins azi în flagrant primind 200 de euro mită pentru facilitarea obţinerii permisului de conducere.

Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, remis AGERPRES, agentul este suspectat de două fapte de corupţie, respectiv două infracţiuni de luare de mită.

Flagrantul a fost organizat în urma unei sesizări făcute în urmă cu câteva luni de un cetăţean din municipiul Sfântu Gheorghe.

Agerpres

 

 

Sursa: lideruldeopinie.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

WEEKEND ÎMPREUNĂ – Lumea copiilor cu DANA ARDELEAN

Cer variabil

Vânt: 4 m/s

Cer variabil 3°C

Vânt: m/s

°C

Top 30 RTM

  • 1. ANA MUNTEANU – Unde te duci?,

  • 2. LADY GAGA ft. BRADLEY COOPER – Shallow,

  • 3. JONAS BLUE ft. LIAM PAYNE and LENNON – Polaroid,

  • 4. ANNE-MARIE ft.JAMES ARTHUR – Rewrite the stars,

  • 5. ANDREEA BALAN ft. EDWARD SANDA – Pe drum,

  • 6. PROCONSUL ft. UDDI – Visele care nu dorm,

  • 7. NICK JONAS ft.ROBIN SCHULZ – Right now,

  • 8. KDDK ft.ARILENA ARA – Last train to Paris,

  • 9. MANUEL RIVA ft. ALEXANDRA STAN – Miami,

  • 10. IRINA RIMES – Nu stii tu sa fi barbat,

  • 11. LORA – Pleaca,

  • 12. NICO – Oare cine?,

  • 13. SORE – O sa te uit,

  • 14. ARIANA GRANDE – Breathin,

  • 15. BRIANA – Lost in Istambul,

  • 16. SHAKIRA – Nada,

  • 17. ANDREEA BOCELLI ft. MATTEO BOCELLI – Fall on me,

  • 18. THE CHAINSMOKERS ft.KELSEA BALLERINI – This feeling,

  • 19. TRUPA ZERO ft. EVELYN – Pentru totdeauna,

  • 20. HORIA BRENCIU – Sunt cine vreau sa fiu,

  • 21. JP COOPER ft. MALI-KOA – All this love,

  • 22. ELENA – Un gram de suflet,

  • 23. DAVID GUETTA ft. ANNE-MARIE – Don’t leave me alone,

  • 24. DODDY ft. LORA – Dor sa te ador,

  • 25. SMILEY ft. DORIAN – Aprinde scanteia,

  • 26. TAKE THAT – Out of our heads,

  • 27. VANOTEK – Love is gone,

  • 28. BAZZI ft.CABELLO – Beautiful,

  • 29. RITA ORA – Let you love me,

  • 30. LIDIA BUBLE – Tu,

Sugereazã piesã
= 4.7786RON-0.0005
  • usd 0.7387 1 -0.005

  • chf 4.3448 1 -0.0255

  • aud 2.9562 1 0.001

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Blog PPI cu Radu Florea: C-așa o vrut Du...

Radu Florea | Citeste articolul

C-așa vrut Domnul E doliu național astăz...

Parteneri
}