Ambasada României la Haga va oferi asistenţă răniţilor transferaţi în Olanda, cât şi familiilor acestora

16 dintre răniţii în incendiul din Clubul Colectiv sunt trataţi, începând de astăzi, în spitale din Belgia şi Olanda. Ei au fost transportaţi cu 2 aeronave militare de tip Spartan, cu toate dotările necesare, iar în timpul zborului au fost asistaţi de echipe medicale coordonate de SMURD şi sprijinite de medici şi personal de specialitate din Ministerul Apărării Naţionale.

Pacienţii vor fi repartizaţi în centrele medicale specializate din Rotterdam, Groningen şi Beverwijk. Unul din medicii care îi va trata a declarat că este vorba de răniţi cu arsuri în proporţie de 40 până la 50% şi cu probleme de respiraţie, din cauza fumului inhalat. La nivelul Ambasadei României de la Haga a fost creată o celulă de criză, pregătită să oferă asistenţa de care au nevoie atât pacienţii, cât şi familiile acestora. Purtătoarea de cuvânt a Ambasadei, Isabela Dragnea:

Ambasada României va răspunde prompt solicitărilor formulate de familiile pacienţilor, precum şi de autorităţile care sunt implicate în aceste proceduri. Doresc să exprim recunoştinţa României pentru sprijinul deosebit de important pe care medicii şi spitalele olandeze îl acordă persoanelor rănite în incidentul dramatic de la clubul din Bucureşti.”

Portugalia şi Cehia şi-au exprimat, de asemenea, dorinţa de a ajuta victimele de la Clubul Colectiv, după ce Germania şi Israelulul au anunţat că pot prelua o parte dintre pacienţii aflaţi în spitalele din Capitală. Ajutor extern vor primi şi cei rămaşi în ţară. De mâine, sunt aşteptaţi medici voluntari din Franţa, pentru a asigura îngrijirea răniţilor, alături de specialiştii români.

Foto: www.zi-de-zi.ro

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Singurul oraş din ţară care poartă numel...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sfântu Gheorghe, singurul oraş din Român...

Parteneri