Americanul Darius Hargrove a semnat cu BC Mureș
Echipa masculină de baschet BC Mureș continuă campania de achiziții în vederea viitorului sezon competițional. Ultimul transfer realizat de „tigrii” este cel al jucătorului american Darrious Hargrove. În vârstă de 35 de ani, acesta a evoluat, sezonul trecut, la SCM Craiova.
Darrious Anton Hargrove (1,96 metri) este un jucător cu ștate vechi în Liga Națională. Sosit în 2005 în România, baschetbalistul american a mai jucat la echipele CSU Asesoft Ploiești (2006-2010) și la U Mobitelco Cluj (2013-2016).
Hargrove este cel de-al patrulea jucător care semnează, în ultimele zile, cu BC Mureș, după sârbii Aleksandar Mladenovic , Milivoje Mijovic și americanul LaMarcus Reed. A revenit, de aseamenea, la echipă, Engi David, care a jucat, sezonul trecut, sub formă de împrumut, la BC Timba Timișoara.
Prima achiziție a verii a fost conducătorul de joc muntenegrean Goran Martinic, care a decis să continue și sezonul următor în tricoul „tigrilor”. Pivotul Santa Szabolcs, care mai avea contract cu BC Mureș, face parte și el din lotul echipei pregătite de Szaszgaspar Barnabas și George Trif.
Valeriu Voaideș