APIA a efectuat plăţi de peste 25 de milioane de lei, din Fondul European de Garantare pentru Agricultură
Suma a fost distribuită la nivel naţional şi acoperă plăți aferente ajutorului specific pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul ecologic şi plăţi pentru măsurile de piaţă.
În ultima categorie se încadrează ajutorul comunitar pentru furnizarea laptelui în instituțiile școlare, restructurarea/reconversia plantațiilor viticole, asigurarea recoltei de struguri şi sume pentru grupuri de producători din sectorul legume – fructe.
Totodată, APIA a efectuat astăzi plata unei prime tranșe din renta viageră aferentă anului trecut pentru beneficiarii care și-au vizat carnetele de rentier în perioada 1 – 31 martie 2014 și au avut deschise conturi bancare.
Suma totală plătită depăşeşte 11 milioane de lei, având ca sursă de finanţare bugetul national. În total sunt peste 9 600 de beneficiari.
Raluca Creţ
Sursa: paginadeagricultura.ro