APM Harghita cere suplimentarea sumelor destinate programului Casa Verde

Sute de harghiteni aşteaptă în frig în faţa Agenţiei Pentru Protecţia Mediului Harghita o decizie a Ministerului privind redistribuirea banilor necheltuiţi de alte judeţe în cadru programului „Casa verde”.
Suma alocată Harghitei s-a epuizat foarte repede, în condiţiile în care în zonă temperaturile coboară şi până la minus 30 de grade Celsius. Încălzirea termică este necesară 7-8 luni pe ani şi orice economie la cheltuielile cu încălzirea este binevenită.
Corespondentul RRA, Angela Bârsan a stat de vorbă cu câţiva dintre cei care aşteaptă un răspuns de la autorităţi.
Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita, Domokos Laszlo, spune că a făcut toate demersurile necesare pentru suplimentarea sumelor destinate programului Casa Verde.

În continuare aşteptăm ca suma rămasă eventual să fie redistribuită dar nu într-un algoritm matematic ci în funcţie de solicitări. În judeţul Harghita solicitările sunt în jur de 5 – 600 de dosare care sunt gata pentru a fi depuse şi oamenii speră ca să-şi mai reducă facturile la energie, să beneficieze de acest ajutor guvernamental.”

Sutele de oameni care stau în faţa Agenţiei pentru Protecţia Mediului Harghita spun că nu vor pleca până când Ministerul Mediului nu va da un răspuns clar privind cererea de redistribuire a banilor rămaşi.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Județul Mureș are cel mai mare număr de ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Statisticile publicate de Institutul Naț...

Nu se mai zboară spre Germania de pe Aer...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând de ieri și respectiv de astăzi ...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Profesorii mureșeni, îngrijorați de educ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Integrarea copiilor cu cerințe speciale ...

Parteneri