Aproape 5.000 de mureşeni s-au prezentat la medic, săptămâna trecută, cu viroze şi pneumonii.
Potrivit raportătilor medicilor de familie din judeţ, în perioada 10-16 octombrie au fost înregistrate circa 4.100 de viroze şi peste 650 de pneumonii, în creştere cu 15 % faţă de săptămâna anterioară.
Se observă o creştere a îmbolnăvirilor cu peste 20 de procente şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, spune purtătorul de cuvânt al DSP Mureş, dr. Gabriela Uifălean.
Medicii de familie spun că sunt asaltaţi, în fiecare zi, de zeci de pacienţi, cei mai mulţi copii şi tineri.
Medicii spun că este normal ca numărul îmbolnăvirilor să fie mare primăvara şi toamna, mai ales în colectivităţi, însă anul acesta oamenii s-au îmbolnăvit şi din cauza vremii schimbătoare.
Deşi au voie să consulte doar 20 de pacienţi pe zi, medicii de familie sunt nevoiţi să primească chiar şi 40, spune preşedinta Asociaţiei Medicilor de Familie Mureş, dr. Ilean Mihăescu.
Oamenii spun că au fost luaţi prin surprindere de schimbările de vreme şi s-au îmbolnăvit . Cu toate acestea, nu doresc să se vaccineze.
Cristina Bulbescu
Sursa: stiri.com.ro