ASA, remiză în deplasare cu Pandurii
Formația tîrgumureșeană a terminat, luni seara, la egalitate, scor 3-3, în deplasare, cu formația Pandurii Tg.Jiu, într-un meci din etapa a 6-a, prima din returul play-off-ului Ligii I. Golurile gorjenilor au fost marcate de Ioan Hora (min.10), Liviu Antal (min. 38 și 50), în timp ce pentru ASA au marcat Claudiu Voiculeț (min.19), Nicolas Gorobsov (min.65) și Ionuț Balaur (min. 80). În urma acestui rezultat, Pandurii se menține pe locul patru, dar egalează la puncte, 31, pe Dinamo, aflată pe trei, în timp ce ASA rămâne pe cea de-a șasea poziție, cu 22 de puncte și fără victorie în play-off. Lider este Astra Giurgiu cu 39 de puncte, urmată de Steaua cu 36 de puncte.
Etapa viitoare, mureșenii vor juca tot în deplasare, la 17 aprilie, contra formației Dinamo București.
Valeriu Voaideș
Foto: gorjexclusiv.ro