Atitudinea UDMR a fost criticată în Covasna.

Conducerile organizaţiilor judeţene ale Partidului Social Democrat, Partidului Naţional Liberal şi Partidului Civic Maghiar Covasna consideră că UDMR, care nu se „dezlipeşte” de guvernare, este la fel de vinovată ca şi PDL de ieşirea protestatarilor în stradă.

Liderul PSD Covasna, deputatul Horia Grama a declarat azi, în cadrul unei conferinţe de presă, că „UDMR este la fel de responsabilă ca şi PDL de ceea ce se întâmplă în ţară”, adăugând că liderii acesteia  „s-au bucurat la ciolan şi o să deconteze scump privilegiile de care au beneficiat stând la guvernare alături de democrat-liberali”.

În altă conferinţă de presă organizată tot astăzi la Sfântu Gheorghe, liderul PCM Covasna, Kulcsar Terza Jozsef  a declarat că „dacă privim lucrurile din unghiul de vedere al maghiarilor care locuiesc în Secuime, atunci se poate spune că UDMR are cea mai mare vină pentru traiul prost pe care îl duc oamenii din această zonă”.

La rândul său, preşedintele PNL Sfântu Gheorghe, Mădălin Guruianu a declarat într-o altă conferinţă de presă, că se îndoieşte de faptul că marea majoritate a maghiarilor îşi mai doreşte ca UDMR să rămână în continuare în această formulă de guvernare.

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: rasunetul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri