Atopie-Fără nicio bucurie

De unde oi fi luat eu boala asta de piele?

Frecvent auzim întrebarea asta când vine vorba despre afecțiuni dermatologice. Și asta pentru că mulți oameni sunt convinși că bolile de piele sunt contagioase. E adevărat că și unele boli dermatologice pot fi transmisibile atunci când sunt provocate de bacterii, virusuri sau ciuperci, dar cele mai frecvente boli de piele sunt cauzate de alergii, de iritanți externi ori dezechilibre hormonale. De asemenea, pot fi cauzate și de reacții agresive ale sistemului imunitar.

La copii, spre exemplu, una dintre cele mai frecvente afecțiuni este dermatita atopică. Se estimează că unul din cinci dintre copiii români suferă de dermatită atopică. Incidența rămâne ridicată și la adolescenți, iar la adulți este de aproximativ 3%. Potrivit statisticilor peste 200 de milioane de oameni din lumea întreagă se confruntă cu dermatita atopică.

Trebuie subliniat că nu este o boală contagioasă, ci o boală inflamatorie cronică asociată frecvent cu alte afecţiuni alergice (astm bronşic, rinită alergică).

Simptomele diferă în funcție de vârsta la care apare boala. Dacă la sugar, afectează primar faţa și scalpul, la copil apar eczeme mai ales în zonele de flexie.

Dr. Alin Nicolescu, medic dermatolog și secretar general al Societații Române de Dermato-venerologie (SRD): „În general apar manifestări în zonele de pliuri, în zonele de flexie, în plica cotului, în plica genunchiului, în spațiul popliteu. Și apar sub formă de eczema. În plus au niște reacții paradoxale. De exemplu, la o înțepătură de țânțar face o reacție exagerată, o reacție accentuată. Și, sigur, este după aceea acel prurit. Acesta este simptomul principal în dermatita atopică. Indiferent de leziuni sau nu va avea acel prurit sâcâitor.”

Mâncărimile resimțite de pacient sunt la fel de mari ca cele care se întâlnesc în scabie, boală cunoscută în popor sub numele de râie.

Pe piele apar pete roşii care se usucă şi se îngroaşă, iar veziculele se pot chiar suprainfecta dacă cei mici se scarpină, după cum ne spune prof. dr. Silviu Morariu, șeful Clinicii de Dermatologie din Tg.Mureș: „Boala debutează în mica copilărie, în general după vârsta de 6 luni, când pe suprafața pielii și în special pe față apar zone roșii însoțite de o zemuire pe toată suprafața. Leziunile sunt foarte pruriginoase, sunt însoțite de o senzație de mâncărime foarte intense, care va genera în mod reflex scărpinat. Acest scărpinat cauzează, rănește pielea creînd porți de intrare pentru diferiții microbe care există pe suprafața pielii. Odată cu înaintarea în vârstă leziunile scad în intensitate, roșeața nu mai este chiar atât de intense, dispare zemuirea și apare, în schimb, descuamarea intense pe zonele afectate. Pruritul rămâne la fel de intens. După ce trecem de adolescență, la mulți dintre pacienți se înregistrează o scădere a intensității acestor manifestări. Avem chiar senzația că boala cedează, dispare. Dar, ea reapare la vârsta adultă, de multe ori în forme atipice, cu uscăciune accentuate, cu îngroșarea pielii pe zonele în care apare și elemental constant este această senzație de mâncărime, care însoțește diferitele erupții pe tot parcursul vieții”.

Dermatita atopică este așadar o boală nevindecabilă, care evoluează în pusee și care trebuie foarte bine gestionată, pentru că, altfel, calitatea vieții pacientului este profund afectată:

„Boala este dominată adesea de un prurit violent, de acea senzație de mâncărime disperantă pentru pacient, care nu doar interferează cu activitățile cotidiene, ci va genera și tulburări de somn, iar privarea de somn a copilului este responsabilă de apariția altor și altor afecțiuni. În al doilea rând, calitatea vieții pacienților este influențată și de atitudinea, de multe ori ostilă, a anturajului care dintr-o teamă nemotivată de a se contamina izolează și exclude copilul atopic. Ce trebuie să știm noi cei din jurul, din mediul pacientului, că boala nu este contagioasă. Nu se ia chiar în cazul în care venim în contact direct cu pielea”, a spus  prof. dr. Silviu Morariu, șeful Clinicii de Dermatologie din Tg.Mureș.

Odată cu declanșarea pandemiei de COVID-19, persoanele care suferă de dermatită atopică s-au confruntat cu o nouă problemă. Ele trebuie să pună în balanță protecția față de virus și iritarea la nivelul pielii provocată de spălarea frecventă a mâinilor și folosirea dezinfectantului.

Trebuie spus că pacienţii cu dermatită atopică au un prag scăzut de răspuns la diferiți iritanţi. Prin urmare, recunoaşterea şi evitarea lor sunt o componentă esenţială a unui tratament de succes.

Fiind vorba de o afecțiune persistentă, care poate oricând recidiva, tratamentul dermatitei atopice se realizează pe parcursul mai multor luni sau chiar ani de zile. Nu există un tratament universal pentru combaterea dermatitei atopice, dar există tratamente și măsuri de îngrijire care pot ameliora simptomele neplăcute. În plus, cunoașterea factorilor iritanți este esențială în prevenirea apariției unor noi pusee de boală.

Dincolo de îngrijirea tegumentului, prin aplicarea tratamentului prescris de medical specialist dermatolog, este foarte importantă și asigurarea suportului emotional al pacientului pentru că dermatita atopică produce o serie de sentimente negative și modificări la nivel emoțional: iritabilitate, tensiune psihică, sentimente de disperare și de rușine.

Psiholog clinician Elena Marinescu: „Fiecare simptom are o consecință pe plan psihic. Și consecințele psihice se înlănțuie, pruritul declanșează tensiune psihică, iritabilitate. Acestea conduc la tulburări de somn, care conduc la sentimente de frustrare, de neajutorare, de impulsivitate, chiar și de agresivitate. Pot să apară sentimente de inutilitate, un nivel ridicat de vulnerabilități și frici. Mai apar sentimente de rușine, faptul că sunt altfel decât alte persoane, că au pielea colorată, că au eczema, le creează sentimente de rușine. Faptul că au fost marginalizați, stigmatizați, poate la locul de muncă, se simt excluși și în plus de asta, pacienții nu văd perspectiva viitorului. Ei se simt ca într-un tunel, în care nu mai văd luminița, nu mai văd calea de ieșire. Și este foarte important ca medicul specialist să observe aceste modificări și să îndrume pacientul către medicul psihiatru și către psiholog. Este foarte important pentru că, de cele mai multe ori, ei renunță și la tratament. Și, fără un suport chimic, nici psihologul și nici psihiatrul nu se poate înțelege cu pacientul.”

Sorin Șchiopu