Avertizări meteorologice

Aproape toată ţara va intra la ora 9.00 sub un cod galben de precipitaţii şi vânt puternic. Vremea va fi deosebit de rece în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi 25 de litri pe metru pătrat şi izolat chiar 50 de litri pe metru pătrat, mai ales în jumătatea sudică şi la munte – spun meteorologii. În zonele înalte, în jumătatea de nord a Moldovei şi trecător în estul şi sud-estul Transilvaniei, vor fi lapoviţă şi ninsori, iar în Carpaţii Orientali se va depune un strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări, depăşind temporar 60-70 de kilometri pe oră, mai ales în sud, în sud-est şi la munte. Procesul de răcire se va accentua, spune meteorologul de serviciu, Viorica Dima:

Pe parcursul zilei de luni, temperaturile vor continua să scadă. În miezul zilei nu se vor înregistra mai mult de 1-2 grade în Bucovina, în timp ce în zona capitalei cele aproximativ 9 grade pe care le aşteptăm în după-amiezele zilelor de duminică şi luni, reprezintă de fapt temperaturi pe care ar trebui să le înregistrăm noaptea. O ameliorare a vremii sub aspect termic se va resimţi abia în a doua jumătate a săptămânii viitoare, de joi încolo temperaturile încep să crească.

Precipitaţiile abundente ar putea provoca inundaţii, avertizează hidrologii. Administraţia Naţională Apele Române a emis o atenţionare cod galben de inundaţii şi viituri pentru râuri din judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin, Gorj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Galaţi, Bacău, Vrancea, Covasna, Constanţa şi Tulcea. Codul galben de inundaţii este valabil de astăzi după-amiază până mâine seară.

RRA

Foto:libertatea.ro

 

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Aproape 2 milioane de puieți se vor plan...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Suntem în luna plantării arborilor. În f...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Laureații Galei Sportului Mureșean 2023

Stan Lucian | Citeste articolul

Cei mai buni sportivi mureșeni ai anului...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Peste 17 milioane de lei pentru Sâncraiu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Ministerul Dezvoltării virează peste 17,...

Parteneri