Azi încep lucrările de construcții la Centrul Comunitar Integrat din Sîngeorgiu de Mureș

În acest centru se vor desfășura servicii de ocupare, educaționale, sociale și socio-medicale pentru beneficiari zonelor marginalizate din comună, care au vârsta cuprinsă între 3 și 65 de ani. Se vor organiza cursuri de formare, program Școală după Școală sau Clubul tinerilor.
O placă cu amprentele palmelor copiilor din zonă au rămas amintire într-o placă de ghips care va fi integrată în viitoarea construcție.
În comuna mureșeană s-a derulat și campania de conștientizare privind importanța continuării educației prin programul ”A doua Șansă” și diferite cursuri de formare profesională, prima dintre acestea fiind cursul de competențe antreprenoriat.
Totodată s-a desfășurat și campania de conștientizare asupra importanței unei vieți sănătoase prin măsurarea tensiunii, greutății corporale însoțite de sfaturi pentru o viață echilibrată și sănătoasă.
Asociația Caritas Alba Iulia a oferit posibilitatea copiilor de a se juca, iar Asociația Divers pe lângă campania de conștientizare, a derulat și o activitate de combatere a discursului urii. La finalul evenimentului participanții au dansat și au lansat împreună baloane către cer.
Proiectul ”Șanse egale pentru toți în Sîngeorgiu de Mureș” POCU 101818 este implementat de către Primăria Sîngeorgiu de Mureș în parteneriat cu Asociația Divers, Asociația Caritas Alba – Iulia și Școala Gimnazială ”Sfântu Gheorghe” are o durată de 36 luni (septembrie 2017 – august 2020) și este finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, prin Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Alina Andrei

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Două trenuri vor fi anulate la Tg. Mureș...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Din week-endul următor, un tren și o per...

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Péter Ferenc candidează pentru un nou ma...

Stan Lucian | Citeste articolul

Organizația UDMR Mureș a depus astăzi 25...

Parteneri