Baby Boom Show la Braşov
Cel mai mare târg pentru părinţi şi copii cu vârste cuprinse între 0 şi 7 ani vine la Braşov, în perioada 3-5 noiembrie, oferind servicii şi produse diversificate şi utile pentru bebeluşi, gravide şi tineri părinţi, acesta fiind găzduit de Braşov Business Park, potrivit unui comunicat de presă transmis de către organizatori.
Kit-uri revoluţionare pentru păstrarea celulelor stem, jucării special create pentru a dezvolta imaginaţia şi îndemânarea copiilor, cărucioare multifuncţionale, roboţi de bucătărie ce ajută în prepararea hranei bebeluşilor, scaune auto clasificate ca fiind printre cele mai sigure din lume, produse cosmetice bio pentru bebeluşi-sunt doar o mică aparte din atracţiile ediţiei de la Braşov a Baby Boom Show.
Aproximativ 100 de brand-uri sunt pregătite să îşi prezinte în cadrul evenimentului cele mai interesante produse şi servicii.
Vizitatorii au acces gratuit la târg, programul de vizitare fiind între orele 10.00-18.00, în zilele de 3-4 noiembrie, iar în ultima zi a evenimentului între orele 10.00-17.00.