Bani APIA pentru împăduriri și agricultură ecologică

În acest an, nicio schemă de plată APIA nu se desființează, ci se vor direcționa sume mai mari pentru plățile directe provenite din fondurile europene.
Prima dintre ele se referă la depunerea solicitărilor de acordare a sprijinului pentru programul ”Prima împădurire”, a precizat, pentru Radio Tg.Mureş, purtătorul de cuvânt al APIA Mureș, Constantin Citirigă:

Astfel, până în data de 28 iunie, primim cereri pentru investiții de crearea de zone împădurite și pentru îmbunătățirea viabilității pădurilor. Această măsură are ca obiectiv împădurirea unor zone cu deficit în acest sens, sau crearea de perdele de protecție împotriva calamităților naturale. Este o plată compensatorie care se acordă pentru a renunța la desfășurarea unor activități agricole, deci înființarea de terenuri împădurite noi.

În programele de sprijin suplimentar pentru acest an figurează şi agricultura ecologică, mai ales pentru pomi fructiferi.
Sunt cele mai bine plătite programe. Se acordă 620 de euro pe hectar, timp de doi ani, pentru livezile aflate în conversie spre agricultura ecologică, și 442 euro pe hectar timp de 3 ani, de menținere după certificare eco a livezii.

În județ sunt vizate peste 660 hectare de livezi, mai ales în zona Reghinului, a precizat Constantin Citirigă:

La nivelul județului Mureș avem înregistrați 82 de fermieri, dintre care 40 sunt în conversie spre agricultura ecologică și 42 deja produc și sunt în angajamentul de menținere a livezilor certificate deja ecologic. La acest moment există o suprafață certificată ecologic de 381 de hectare și urmează să se adauge, fiind în etape de conversie, încă 285 de hectare de livezi, preponderent meri, cireși, vișini, pruni.

Vor mai beneficia în acest an de sprijin financiar crescătorii de animale și cei din sectorul apicol.
Aceste măsuri specifice de finanţare şi sprijin au scopul de a susţine tinerii de la oraş să se mute în mediul rural şi să înceapă o activitate agricolă.

Valeriu Russu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

12 persoane reținute în urma unor ilegal...

Stan Lucian | Citeste articolul

Astăzi, polițiștii din Mureș au efectuat...

Parteneri