Baraje pentru eșaloanele fotbalistice inferioare

Federația Română de Fotbal a stabilit vineri, 19 iunie, prin tragere la sorți, meciurile de baraj pentru promovare în Liga a II-a și Liga a III-a de fotbal.

S-au aflat astfel echipele gazdă ale barajului pentru accederea în Liga a II-a: ACS Mostiștea Ulmu – Unirea Slobozia (din seria a 2-a), Progresul 1944 Spartac București – CSM Slatina (din seria a 3-a) și CS Minaur Baia Mare – ACS Fotbal Comuna Recea (din seria a 5-a). În Liga a II-a au promovat direct echipele CS Aerostar Bacău (din seria 1) și U Craiova 1948 SA (din seria a 4-a).

La barajul de promovare în Liga a III-a, Regiunea 3, grupa A este alcătuită din reprezentantele județelor Sibiu, Covasna și Mureș, iar în grupa B se vor întrece campioanele județelor Alba, Brașov și Harghita. Meciurile se vor desfășura în sistem mini-turneu, vreme de trei zile. Din Liga a IV-a vor promova 14 formații, adică cele care vor câștiga mini-turneele de baraj în trei.

Hotărârea de luni, 11 mai, a Federației Române de Fotbal precizează că sezonul 2019-2020 al Ligii a III-a s-a încheiat fără echipe retrogradate. Ca atare, la acest nivel, vor evolua și în viitorul sezon cel puțin patru grupări din zona noastră: ACS SR Municipal Braşov, Olimpic Cetate Râşnov, CSM Avântul Reghin și AFC Odorheiu Secuiesc.

Septimiu Cioloboc

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Aproape 2 milioane de puieți se vor plan...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Suntem în luna plantării arborilor. În f...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Laureații Galei Sportului Mureșean 2023

Stan Lucian | Citeste articolul

Cei mai buni sportivi mureșeni ai anului...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Ziua Jandarmeriei, sărbătorită la Tg. Mu...

radiomures | Citeste articolul

Evenimentele care marchează Ziua Jandarm...

Parteneri