BC Sirius Tg.Mureş începe pregătirile pentru viitorul sezon

Nou-promovata în Liga Naţională de baschet feminin, BC Sirius Tg.Mureş, va începe săptămâna viitoare pregătirile în vederea viitorului sezon competiţional. Luni, 1 august, este prevăzută reunirea jucătoarelor autohtone, urmând ca trei zile mai târziu să se alăture lotului şi cele patru americance, transferate în această vară.
Este vorba despre Lauren Gregory (29 ani, poziţia 4-5), care sezonul trecut a evoluat în Suedia; Cherise Michelle Daniel (29 ani, poziţia 1-2), venită din campionatul Greciei şi care a mai jucat în România la Phoenix Galaţi; Teonia Mc Cune (23 ani, 1,96 metri, poziţia 5), aflată la prima sa experienţă în Europa şi Tear`a Laudermill (foto), 24 ani, ultima oară la o echipă din Finlanda. Pe lângă cele 4 baschetbaliste de peste Ocean, gruparea mureşeană a mai reuşit să o coopteze în echipă pe Andreea Beldean, de la CSU Alba Iulia, jucătoare care evoluează pe poziţiile 1-2. De asemenea, conducerea clubului se mai află în tratative cu alte două baschetbaliste experimentate din ţară. În ceea ce priveşte jucătoarele care au făcut parte din echipă, în sezonul trecut, preşedintele clubului, Kiss Istvan, a declarat că majoritatea dintre acestea rămân în lot, excepţie făcând Cristina Gherendi, care va pleca în Statele Unite ale Americii. Janina Simioncă ar putea părăsi şi ea formaţia mureşeană, aceasta neajungând încă la un consens cu conducerea clubului, în ceea ce priveşte latura financiară.

Sub conducerea antrenorilor Steff Zakarias şi Viorel Sălceanu, echipa se va pregăti doar la Tg.Mureş, unde va susţine şi mai multe jocuri amicale. Primele meciuri de pregătire sunt programate la 25 şi 26 august, pe teren propriu, în compania Universităţii Cluj, urmate apoi de cele din cadrul Cupei Sirius, turneu care va avea loc în perioada 1-3 septembrie.
Sezonul competiţional va începe la 15 septembrie, cu meciul din Cupa României, contra celor de la CS Politehnica Naţional Iaşi. Liga Naţională va debuta la 23 septembrie, mureşence urmând să întâlnească în prima etapă tot formaţia ieşeană.

Valeriu Voaideş

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri