Blog PPI cu Radu Florea-Cetățeanul turmentat, ediția 2016

„Cetățeanul turmentat” ediția 2016: Eu, cu cine să mai votez?

Cu o conducere, la vârf și în teritoriu fărâmițată- dacă nu din interiorul partidului, cum se întâmplă în cursa pentru primăria capitalei sau la capul administrației mureșene, bunăoară, urmărită de DNA- liberalismul românesc e serios în criză identitară. Sigur că nici social-democrația dâmbovițeană nu se simte prea bine. Astăzi, ICCJ se va pronunța definitiv în dosarul referendumului în care liderul de partid Liviu Dragnea, a fost condamnat într-o primă instanță la un an cu suspendare iar candidatul social-democrat la primăria Bucureștiului este o doamnă, deocamdată numai cu experiență de jurnalist, nu și de carieră politică de stânga.

Mă uit în jur și, turmentat electoral fiind, precum cetățeanul, mereu în actualitate al lui Caragiale, mă gândesc cu ce tot greșim? Ca țară și neam, ca lideri de opinie?

Anunțarea lui Predoiu,cea de- a patra roată de rezervă la căruța liberală în cursa pentru București- să nu uităm, e vorba de președintele organizației PNL București- după retragerea de onoare a lui Marian Munteanu (mult contestata soluție exotică de conectare cu societatea civilă a partidului) îmi arată că politica românească este, pe de-a întregul ei, serios afectată de îmbătrânire. Nu mai sunt lideri! Se caută cu disperare! Și de aceea se comit gafe de imagine la pachet cu calomnii, acuze și injurii de joasă speță. Văd candidați volatili, schimbători precum vremea de afară, buimăciți de o justiție harnică- care nu ține cont de decalogul integrității de partid, în atât „de fapt” ca și „de drept” necesară, curățenie de primăvară- dar intră în coincidențe, ce nu par a fi întâmplătoare, cu lansări de candidaturi într-o campanie furibundă înainte de a fi legal demarată. Toate astea sunt dovezi că semnalul tras de stradă după tragedia Colectiv din toamna trecută, nu e unul care vine doar din exteriorul politicii,  dinspre societatea civilă, ci și unul care vine din interiorul vieții politice. Vremea felului murdar, corupt, de a face politica interesului de grup a trecut. Politica de cumetrie moare în aceste zile, încet, dar sigur. E nevoie acută de o schimbare de paradigmă în politica românească. De asta  trebuie partidele să țină seama în lunile de campanie care urmează, nu doar alegătorul turmentat.

Am zis și eu, n-am dat cu parul!

comentariu de Radu Florea

Raspunsuri

Politica românească nu este afectată de îmbătrânire, ea este afectată de hoţie. Nici un candidat, la orice funcţie, nu se înscrie în cursă de dragul românului, asta spunea şi doamna Gică-contra că ea vrea doar un singur lucru, ca oricare ar fi fost el, unul din cei patru muşchetari, să câştige un vot mai mult decât cel de la PSD. Nu amintea nimic din ce ar fi trebuit să facă el, muşchetarul, pentru bucureşteni, o interesează ce ar urma după alegeri. Atunci lucrurile ar fi clare, ar intra în acţiune experţii de la PDL care ştiu cel mai bine cum şi cui trebuie repartizate aşa zisele ,,licitaţii”, ca să iasă cât mai mult ,,mălai” pentru partid, nu dealtceva dar deocamdată la guvernare sunt ceilalţi experţi şi nu pică şi nici nu curge nimic. Dacă tragem concluzia după spusele doamnei, putem afirma că doctrina partidelor, indiferent cum le cheamă, e una singură, hoţia. Dacă ar fi pe bune alegerile, cu candidaturi la funcţii unde se munceşte din răsputeri, cu beneficii doar salariale, oare ar fi aşa mare bătălia, eu zic că nu, după cum le place unora munca s-ar putea ca unele liste să fie chiar goale. Deci până la urmă rămânem la fel de nelămuriţi ca şi cetăţeanul turmentat şi votăm aşa la plezneală poate, poate o nimerim.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Defecţiune temporară la sistemul online ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sistemul de cumpărare a biletelor de tre...

Parteneri