Blog PPI cu Radu Florea-Dați un leu pentru Atheneu. Dar pentru Brâncuși?

Dați un leu pentru Atheneu! Acum și pentru cultura română

Dar pentru Brâncuși? La 128 de ani de la prima colectă publică pentru construirea Ateneului Român cu sloganul “Dați un leu pentru Ateneu”, autoritățile statului român în variantă tehnocrată, par să se trezească din somnul monstruos al rațiunii.

Spălarea rușinii gafei aculturale a proletcultiștilor de partid din perioada comunistă poate  începe cu achiziționarea uneia dintre lucrările faimoase ale sculptorului de geniu Contantin Brâncuși, considerat de unii chiar părintele sculpturii moderne. E treaba criticilor de artă să-l poziționeze pe Brâncuși acolo unde îi este oricum locul în conștiința culturală romînească, nu doar în cea mondială. Deși a părăsit repede atelierul lui Rodin spunîndu-i acestuia că în umbra marilor stejari nu crește nimic, Brâncuși a reușit în singurătatea atelierului său și în amprenta universală a credinței meleagurilor natale să crească, să conceapă și să cioplească lucrări de o unică conceptualizare simbolică, mergând la rădăcinile sale de țăran, la energiile telurice ale pământului care l-a născut și pe care a crescut. Cu toată școala și viața trăită  la Paris, seva lui Brâncuși s-a tras în tot răstimpul său creator din rezerva de spiritualitate a neamului său. Dar, cum mai mereu în istoria noastră, conducătorii vremelnici au venit și-au dat ca vaca cu copita spate-stânga la  șiștarul plin cu lapte, așa și comuniștii au gafat iremediabil, alungându-l pe genialul artist de la Hobița și forțându-l să-și caute recunoașterea universală în țări străine.

Dacă va fi achiziționată Cumințenia Pămîntului, indiferent cum și la ce preț zice ministrul culturii Vlad Alexandrescu, atunci vom arăta statului că ne pasă de noi și de identitatea noastră culturală. Dacă nu, semnalul public dat va fi unul care va legitima în continuare letargia rațiunii și monștrii pe care îi tot naște de 26 de ani de zile somnul națiunii române. „Carele este”.

Am zis și eu, n-am dat cu parul!

comentariu de Radu Florea

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00090
  • usd 0.1177 1 -0.0005

  • chf 5.1291 1 -0.0009

  • aud 3.0043 1 0.00140

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

O nouă acțiune „Împreună curățăm” a Radi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Începând din anul 2017, Radio România Tg...

Trei cabinete medicale noi și o ambulanț...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este rezultatul unui proiect din fonduri...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

Elevii din Rășnov învață istoria locală ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Manualul de istorie locală de la Râșnov ...

Parteneri