Blog Vorbe din pălărie- 2014- retrospectivă -Martie-luna marşurilor
M-am gândit destul de mult înainte de a scrie acest material, pentru că spiritele, când vine vorba de luna martie, se înfierbântă destul de uşor, fie de naționalism, fie de separatism. Evenimentele de luni, 10 martie, de la „marșul secuilor”, au scandalizat lumea, s-au trezit politicienii din toate ungherele să facă declarații, ba să ceară interzicerea unora, ba să se delimiteze, ba să comenteze, s-au trezit toți cei care își înjură de obicei țara și poporul să fluture steaguri tricolore. Personal m-am săturat ca în fiecare an în luna martie Tîrgu-Mureșul să fie transformat în scenă de bătaie între români și maghiari.
Dar să o luăm așa. S-a făcut mult caz de interzicerea marșului cu pricina, interzicere ce, din punctul meu de vedere, a fost fără sens, pentru că orice lucru interzis devine mult mai atractiv. Din păcate, în România anului 2014, acest subiect este cea mai ușoară modalitate de a manipula masele, de a determina oamenii să revină la instincte medievale și să uite că toți avem aceleași probleme, români și maghiari, deopotrivă, trăim în aceeași economie, în aceeași hoție. Se caută acum vinovați, şi cei care beneficiază de fapt de această stare de tensiune arată cu degetul, dar nu către ei înșiși ci către elemente străine, de genul teroriștilor din 1989. Televiziunile naționale urlă că e război la Tîrgu-Mureș, cinci-șase autocare devin cincizeci-șaizeci.
Dacă aveți puternice sentimente naționaliste, adică vă place să strigați „Ardealul e al nostru!”, indiferent de limba în care strigați, nu vă recomand să citiți mai departe. Acest text intră la categoria „tabu”, pentru că așa e la noi azi. Dacă spui unui român că nu toți ungurii trebuie dați afară din țară, înseamnă că „te-ai dat cu ei”, iar dacă îi spui unui ungur că Ţinutul Secuiesc nu e sustenabil economic în vecii vecilor, înseamnă că vrei să scoți toți ungurii afară din țară. De parcă nu poate exista o cale de mijloc! Am fost în 10 martie la manifestarea de la statuia Secuilor Martiri și în 19 martie la manifestarea de la statuia lui Avram Iancu. Fiecare cu statuia lui, fiecare cu lozincile și steagurile lui. În 10 martie, trecând peste câteva discursuri sforăitoare, din cele care nu mă mai jignesc, pentru că intră la capitolul demagogie bună de manipulat masele, m-a jignit un singur lucru.
O pancartă ce arăta o mână hidoasă, având la manșetă tricolorul românesc, se întindea asupra unei hărți reprezentând județele Mureș, Harghita și Covasna. Textul era, în traducere, „Jos laba de pe Ţinutul Secuiesc!”. Această imagine m-a jignit profund, și consider că reprezintă o ofensă adusă drapelului românesc. Dar și în 19 martie, când românașii noștri patrioți au ieșit să manifesteze pentru „Unitate Națională”, scris aşa, cu majusculă, s-a petrecut ceva ce m-a jignit. Poate chiar mai mult decât pancarta din 10 martie. După ce preoții au dat cu cădelnița, după ce am ascultat câteva cântece patriotice, așa, ca să se mai strângă lumea înainte de discursuri, s-a intonat Imnul. Două boxe au redat prima strofă fără versuri din imn, adică numai melodia. Și, ce să vezi, marii patrioți de la picioarele calului lui Avram Iancu ce credeți că au făcut? Nimic, marea lor majoritate nici măcar nu și-au scos mâinile din buzunare. Și asta e jignitor, pentru că și Imnul, ca și steagul, e simbol național și, dacă tot ne batem cu pumnul în piept că suntem români, măcar să respectăm momentul în care se intonează!
Sanda Viţelar
