Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Vom muri îngropaţi în hârtii
Orice problemă ai avea de rezolvat în ţara asta, trebuie să completezi minimum o cerere. Fie că e vorba de primărie, finanţe, asigurări, bănci, poliţie, pentru absolut orice trebuie să completezi vreun formular, să faci o cerere, să depui copii xerox. Un dosărel cu hârtiuţie îţi trebuie pentru orice.
Ţi-ai pierdut buletinul, ai o listă întreagă de acte necesare pe care trebuie să le depui pentru unul nou. Vrei un credit, completezi la formulare şi chestionare de-ţi vine rău. Faci un proiect pentru fonduri de la UE, te duci la Bucureşti cu portbagajul plin de dosare. Orice acţiune umană pare însoţită de un vraf de hârtii şi hârtiuţe. Liste, tabele, cereri, formulare, chestionare, copii xerox la toate, în 2-3 exemplare. Sigur că nu e numai la noi aşa. Cam aşa e aproape peste tot în lumea asta, doar că, în anumite domenii şi în anumite ţări, unii au reuşit să mai şi simplifice procedurile.
Să luăm un exemplu. Am făcut un semestru de facultate în Italia. Acolo, fiecare student avea un card care conţinea toate informaţiile sale administrative, ce taxe a plătit, ce taxe mai are de plătit, ce examene a dat, ce examene mai are de dat ş.a.m.d. În campus erau amplasate ATM-uri, de la care studentul putea să-şi imprime orice adeverinţă de care avea nevoie. La noi, însă, notele studentului se mai trec încă de mână în registre (dacă, Doamne fereşte, pică reţeaua sau vine vreun hacker, că de back-up se aude mai greu), chitanţele de plată a taxelor se plimbă de la un birou la altul şi câte şi mai câte.
Şi acum mai vine şi Fiscul cu obsesia asta a bonurilor fiscale. Nu mai pot, îmi invadează buzunarele. Am bonuri fiscale de-mi vine acru. Cumpăr o portocală, pac, bonul fiscal, un absorbant la bucată de la non-stop, pac, alt bon fiscal, cumpărăturile lunare de aprovizionare, pac, ditai bonul, de zici că e sul de „cur papir”, nu altceva! Şi nici nu am voie să le arunc sau să nu le iau! Că, deh, se luptă în ţara asta contra evaziunii fiscale, de-ţi vine a te da cu capul de casele de marcat, doar, doar n-or mai da bonuri!
O să credeţi că ţin cu evazioniştii. Nu, dar există şi alte mecanisme de verificare a unei activităţi comerciale, cu toate că şi acelea presupun alte tone de hârite consumată.
Procedural vorbind, ne luptăm să salvăm copacii şi pentru asta scriem pancarte pe hârtie, iar când va veni sfârşitul lumii, el nu se va datora vreunui cataclism, ci munţilor de birocraţie inutilă.
Oare cât mai avem până intrăm în epoca digitală?
Sanda Viţelar
