Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Zmeul şi merele de aur
În grădina fermecată, Zmeul îşi păzea merele de aur. Mulţi cavaleri doreau să ajungă la unul din aceste fructe, dar le era temă. Auziseră cu toţii de Zmeul cel fioros, dar niciunul nu stătuse cu el faţă-n faţă. Teama îi împiedica să se apropie prea tare de gardul cel mare de fier forjat care înconjura grădina. Stăteau la câţiva metri depărtare şi auzeau doar mormăiturile şi răgetele Zmeului.
Într-o zi, un băiat pricăjit trecu pe lângă grădină şi văzu mulţi cavaleri adunaţi acolo. Le ascultase povestea şi decise să se întoarcă spre seară să încerce să vadă cum arată zmeul ăsta şi ce-l face atât de fioros. Zis şi făcut! Seara, după ce cavalerii se întoarseră la casele lor, se apropie de grădină şi intră, încet, pe poarta cea mare. Nu văzu nimic, auzi doar un sforăit înfundat. Se apropie de creatura din faţa lui şi privi atent. Zmeul îi simţi prezenţa şi se ridică în picioare. Băiatul, deloc impresionat de ce avea în faţa ochilor, îl întrebă: „De ce le e frică de tine tuturor cavalerilor? Nu eşti deloc aşa de fioros!” Zmeul rupse un măr de aur dintr-un copac şi îi spuse: „Pentru că aşa au învăţat ei. Ei sunt cavaleri, eu sunt zmeu, deci trebuie să fiu fioros şi ei trebuie să se teamă.” „Bine, dar merele tale nici măcar nu sunt de aur!”
Sanda Viţelar
