Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Acest text este extrem de personal și trebuie tratat ca atare :)

Tot crescând eu mare așa, de-o vreme, m-am obișnuit să tac dacă n-am nimic important sau interesant de spus. Drept pentru care mulți zic despre mine că-s taciturnă, alții chiar că-s lipsită de păreri (care, cumva, au devenit obligatorii în ziua de azi, parol, mon cher, că nu știu de ce!). Cert e că trăiesc cu securea deasupra capului: n-ai păreri, nu exiști! Relativ debusolată și ușor sub presiunea valului contemporan de care ziceam, de vreo două zile mă tot macin dacă să scriu sau nu ceva despre Sărbătorile acestea care bat la ușă (expresie care mă înscrie și în trend-ul clișeelor festive). După lungi dezbateri interioare între ce simt eu cu adevărat și ce “se cade” în astfel de momente, sincer, n-am ajuns la nicio concluzie. Adică, aș putea spune și fi de acord că e frumos că celebrăm Învierea Domnului, că e un moment în care ne întoarcem spre spirit și spiritualitate, că, măcar acum, trebuie să încercăm să fim mai buni, mai cinstiți, mai simpli și mai deschiși. Aș putea spune și fi de acord că vopsitul și pictatul ouălor în gașcă va fi, peste ani, una dintre cele mai calde amintiri ale copiilor noștri, pe care îi creștem fiecare cum putem și cum știm. La fel de bine, însă, pot spune și fi de acord că știu mulți oameni care n-au nevoie de o dată fixă-n calendar ca să fie mai buni, mai cinstiți, mai simpli, mai deschiși. Ba mai mult, cunosc oameni atât de buni, cinstiți, simpli și deschiși, încât nu știu cum ar putea fi și mai și, cu ocazia Sărbătorilor. Deși se străduiesc mereu să se autodepășească, să exceleze… nici nu găsesc formularea potrivită. Mai pot spune și fi de acord că vopsitul și pictatul ouălor nu trebuie să fie neapărat un “atelier tematic” și că pruncii noștri pot învăța meșteșugul ăsta și în noiembrie. Pe de-o parte, nu sînt adepta mătăniilor prin biserici, de cealaltă parte, nu-nțeleg de ce în Săptămâna Mare se răstește un angajat al Petromului la mine că: “Nu tre’ să-ți dau ție explicații! A zis șefu’ să-nchid, am închis!” Ziua-n amiaza mare, în centrul orașului. Bine, nu-nțeleg de ce s-ar răsti în oricare alt moment al anului, da’ chiar și-n Săptămâna Mare?! Pe de-o parte, șterg fără să deschid orice sms care începe cu ceva gen “Fie ca Sărbătorile” sau “Lumina Învierii”, de cealaltă parte, urez “Sărbători liniștite să aveți!” unui om, amic bun din facultate, care, din numai el știe ce motive, nu vorbește cu mine de câțiva ani. Probabil divorțul, îmi spun, l-a făcut cumva să aleagă. Deși eu nu i-am cerut, și păstrez cu drag amintirile. Și-așa mă înghit iarăși toate întrebările mele despre concret, realitate, porunci biblice, etică, spiritualitate, iubire, egoism. Întrebări la care încă n-am găsit răspunsuri sigure. Mă uit de multe ori în jur și văd cum oameni, care trăiesc după cele mai frumoase și corecte legi ale lumii, sînt cei mai faultați de societate și de sistem. Mă uit și văd cum alții, ipocriți și avari, duc vieți tihnite și îndestulătoare. Pentru unii, toată viața e o Golgotă, pentru alții, un etern Rai. Ca să nu mai iau în discuție moartea prematură a unor oameni excepționali versus longevitatea (și în funcții) a unor mediocri. Și, în afară de gândul servit pe tavă de religii cum că învățând să îndure, vor fi fericiți în Viața de Apoi sau că „atât le-a fost dat”, nu prea reușesc să găsesc un sens tuturor greutăților și cruzimilor la care sînt, de multe ori, supuși cei buni și curați. Dar cine sînt eu să judec și să clasific?! Eu pot, cel mult, să trăiesc după propriile mele legi, încercând zilnic exercițiul respectului, al iubirii de aproape, al gândului bun și gestului frumos, al liniștii, al înțelegerii și al corectitudinii. Credința, religia țin de acel intim al fiecăruia. Fiecare își caută și își găsește singur răspunsurile. E, în fond, un drept. Iar eu cred puternic, mai ales în dreptul fiecăruia de a alege. Deci aleg să urez tuturor “Sărbători liniștite!” și să sper că aceste păreri ale mele nu vor supăra pe nimeni, ci, poate, vor motiva și mai mulți să fie mai buni, mai cinstiți, mai simpli, mai deschiși și în restul anului.

Alexandra Didilescu