Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Ajutor! Ne îngroapă superlativele

Cel mai, cea mai, cei mai, cele mai. Sînt pline rețelele de socializare de titluri care conțin superlative din astea. Titluri care se vor catchy, în traducere liberă și decentă, atrăgătoare, în traducere liberă și tâmpă, prinzătoare. Adică menite să prindă, să capteze atenția și să mai smulgă o accesare și, poate, un like (că doar toată viața ni se contorizează, mai nou, în like-uri!). Catchy este moda contemporană de promovare, cel puțin online, doar că e extrem de discutabil ce presupune cu adevărat, teoretic, formula și în ce s-a transformat, odată adoptată de tot felul de indivizi cu o creativitate suspectă, care se vor jurnaliști. Mă rog, asta e o altă discuție, pe care n-am s-o elaborez acum. Cert e că, aplicând rețeta asta, ne trezim că “Un român e cel mai tânăr masterand din Europa”, apoi “Cel mai bun violonist sub 28 de ani este român”, “Cel mai rapid pianist din lume vine la Tîrgu-Mureș” și tot așa. Fără să vreau să le răpesc din merite personajelor principale ale articolelor (dimpotrivă, ei se numără printre subiectele unde titlul nu e departe de adevăr), punctez doar faptul că, dacă ne documentăm puțin mai mult decât ne vinde titlul, vom constata că băiețelul de 11 ani din Sibiu va avea, de fapt, o pregătire echivalentă unui masterat, că violonistul a primit premiul la cea mai importantă competiție pentru tineri instrumentişti între 18 şi 28 ani derulată sub semnul Uniunii Europene de Radio și că Havasi a fost desemnat cel mai rapid pianist în 2009, adică acum 6 ani. Dar pentru că prinde și lumea pune botu’, nu mai contează că realitatea e ușor denaturată și umflată… înflorită, cum ar veni. Ei, când e vorba să ne lăudăm valorile, mai închidem un ochi, mai facem o concesie, e de înțeles. Dar când formula catchy e folosită ca armă de manipulare, fie politică, electorală sau de altă natură, atunci lucrurile devin sâcâitoare și deranjante. Pentru simplul fapt că sîntem luați de proști, aburiți, duși cu zăhărelul. Cel mai la-ndemână exemplu este un mail trimis către presa mureșeană zilele trecute. Reproduc exact corpul mesajului, fiindcă nu pot să las să treacă de la mine dezacordul pe care îl conține și lipsa diacriticelor (of!): „Acest mail nu este pentru publicare, doar pentru stiinta dumneavoastra. Performantele sportive ale ASA Tirgu Mures au ajuns subiect pentru un amplu articol al celei mai importante emisiuni de televiziune si a celui mai important site de fotbal din Marea Britanie”. După care urmează link-urile către ce zice Wikipedia (mânca-o-ar mama!) despre site-ul în cauză și către articolul laudativ. Din nou, fără să vreau să răpesc din meritele sportivilor, citesc articolul și mă pun să caut dacă superlativele așezate cu atâta ușurință în propoziție se verifică. Și ia să vedeți ce am găsit! În primul rând că partea numită în mail televiziune e, de fapt, un canal video online, adică puțin altfel, dar, fie, trăim în era digitală. Apoi, descopăr ceva statistici generale: locul 2 149 mondial, locul 566 în Statele Unite și, atenție mare, locul 1 056 în Marea Britanie (http://espnfc.com.statstool.com/). Într-un alt clasament, de data asta al paginilor de internet axate pe sport, partea de video a site-ului, espn.go.com, e pe locul al treilea mondial, după Yahoo Sports și CNN Sports. Deci nicidecum partea scrisă, unde a apărut simpaticul articol. Iar la nivelul Marii Britanii, activează cu spor și sârg, înaintea lui, Goal.com, Livescore.com, BBC Sports sau altele. Și aici, vorba americanului, I rest my case. Nici nu mai e cazul să precizez că acționar majoritar e Buena Vista Internet Group, adică ține de Compania Walt Disney, deci e site american și nu britanic. Repet, n-am stat 2 ore să fac această documentare pentru a desființa meritele echipei locale. Nu. Doar pentru faptul că m-am săturat de eternele superlative care iau ochii, fură mințile, răpesc decența și vitregesc de onestitate dialogul dintre cei care promovează produsul și cei care îl cumpără. Sau de fairplay, că așa-i zice în fotbal, nu?

Alexandra Didilescu