Sursa foto: Alexandra Didilescu Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Jurnal de vacanță sau Litoralul n-a fost niciodată mai aproape
În ordine aleatorie, am:
- călătorit pe 66 de kilometri de autostradă dintr-o distanță totală a drumului de 740 de kilometri (dus și întors)
- fumat mai puțin
- mâncat normal față de cum mănânc la Tîrgu-Mureș
- dormit mult și prost
- revăzut prieteni vechi și dragi
- mai cules două “expresii frumoase” din vocabularul președintelui Consiliului Județean Timiș: “zăpadă friguroasă” și „domeniul pompieristic” (prima e chiar inteligibilă, a doua face referire la colaborarea cu ISU Timiș)
- ezitat între a râde și a plânge când am auzit că un anumit consilier județean (tot de Timiș) figurează încă pe listele CJ-ului, deși e în arest preventiv (prelungit deja a treia oară) de vreo 3 luni. Se pare că, dacă stai la mititica, ești considerat absent motivat, deci nu îndeplinești criteriile ca să fii zburat cu brio și felicitări din funcție
- rememorat câteva din motivele pentru care Timișoara mă scotea din pepeni: găuri de canal scufundate în asfalt (baftă șoferilor și spor service-urilor auto!), indicatoarele cu Buziaș stânga, Reșița dreapta și Toate direcțiile tot dreapta, lipsa indicatoarelor cu Autostrada Timișoara-Arad în oraș, motocicliștii inconștienți, care conduc cu 200 pe bulevardul principal și se miră că dau colțu’
- parcat pe locul unui vecin de-al părinților mei, deși pe tufa din față era prinsă cu seriozitate și simț al proprietății cartonul cu numărul de înmatriculare al vecinului. Nu, nu mi-a făcut scandal. Și-a găsit o altă bucată de curte comună ca să-și lase automobilul
- trecut peste Valea fără nume și am felicitat în gând statul român pentru originalitate. Nu, nu sînt ironică. Dacă tot n-avea nume când s-a construit autostrada, de ce să nu rămână așa? Are iz de poveste
- prins un radar, pe care am de gând să-l contest dacă îmi vine amendă. La coborârea de pe autostradă nu apare niciun limitator de 60 de kilometri la oră, eram pe drum național, am trecut de mașina Poliției cu 70 și după 100 de metri am văzut că se termină zona cu limită la 60. Deci, da, am de gând să contest, de se va lăsa cu amendă
- fost oprită de un polițist simpatic, când am făcut dreapta în Unirea spre Războieni. N-aveam viteză, dar a vrut el neapărat să-mi verifice actele. “Trusa, triunghiul, vesta le aveți?” – dacă tot sînt hârtiile în regulă. “Le am în portbagaj. Vreți să-l deschid?” “Da, vă rog, să le vedem.” “Bine.” – zic. Și deschid cu un zâmbet larg portbagajul, care gemea de sărățele, cozonaci, iaurturi, ouă de ciocolată, drob, mâncare de mâțe, apă plată, ulei, zahăr, puzzle-uri 3D de-ale lui Bubtzi, aduse de Iepuraș. “Îs acolo, dedesubt, vă jur.” Îi văd privirea deznădăjduită, fiindcă a-nțeles că ultimul lucru pe care și-l dorește în mijlocul șoselei e să mă apuc eu să scot bucată cu bucată toate proviziile pe care mi le-a pus mama cu mine pentru bătălia cu viața pe picioarele mele
- întâlnit câțiva șoferi de Alba
- descoperit că există litoral și la Iernut. Pe malurile Pârâului Deagului, chiar la intrarea dinspre Mureș, au apărut 4 stabilopozi, albi ca varul la propriu, fiindcă-s dați cu var. Stau frumos pe iarba proaspăt crescută, doi pe-un mal, doi pe celălalt și-și așteaptă turiștii și fotografii pentru machete de magneți cu Stațiunea Iernut – Litoralul din inima Transilvaniei. Pentru mai multe detalii, mergeți la fața locului sau vezi foto
- tras adânc în piept inconfundabilul aer cu miros de la intrarea în Luduș dinspre Cluj
- știut că Tîrgu-Mureșul mă așteaptă cu brațele deschise când, de pe dealul de la Sânpaul, am zărit fumul primitorului nostru combinat Azomureș
Pe scurt, așa vacanțe tot să am!
Alexandra Didilescu
