Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Listă cu dorințe către Iepuraș
Vreau. Multe. Unele imposibile. Sau nerealiste. Vreau în primul rând sănătate. Pentru Bubtzi, pentru ai mei, pentru mine și cei dragi. Și pentru cei pe care nu-i cunosc sau nu-mi sînt dragi. Vreau o căsuță din lemn sau văiugă, așa ca alea din poveștile cu spiriduși și zâne mici-mici. Undeva în inima pădurii sau pe-un delușor, iar pe fereastră să văd liniștea. Vreau să am un căluț negru, cu coamă albăstruie și deasă, pe care să-l călăresc înspre nicăieri de fiecare dată când mai cade un avion sau apasă extremiștii pe trăgaci, făcând sute de victime. Vreau să nu mai cadă avioane. Vreau să nu se mai împuște oamenii. În Franța, în Kenya, în Irak, nu contează. Vreau să nu mai moară oamenii din cruzime, interese, doctrine, rasism sau mai știu eu ce motiv absurd și stupid. Vreau oamenii să moară fericiți, odată ce simt că au dat tot ce-au avut vieții și au luat de la ea cât le-a trebuit. Vreau să nu moară prin spitalele românești. Vreau să se schimbe spitalele românești. Vreau să nu mai trebuiască să dăm mită ca să avem o șansă să nu murim. În spitalele românești. Vreau să se schimbe Guvernul. Vreau să dispară toți dinozaurii politici, toți mincinoșii, hoții și corupții care trăiesc pe spatele nostru și se lăfăie în naivitatea noastră. Vreau să știm să-i arătăm cu degetul pe toți impostorii și să-i punem la colț, în genunchi, pe coji de nucă. Și să-i uităm acolo până vor învăța să stea la o coadă la impozite, acte sau analize gratuite. Vreau să dispară cozile. Să renunțăm la birocrație și să dinamizăm informatic sistemele. Dar funcțional. Fără erori cauzate de firma câștigătoare la licitație. Firmă care e, de fapt, a amantei fratelui soției parlamentarului X. Vreau să existe competiție reală, în toate domeniile. Și să câștige cel mai bun, nu cel mai bazat. Și cel care n-are nicio greșeală de ortografie, gramatică sau exprimare în dosarul depus la concurs. Vreau să știm să scriem și să vorbim românește. Corect. Să iubim limba asta atât de frumoasă, muzicală și plină de sensuri. Vreau să citim, vreau să fim curioși, vreau să ascultăm și să facem muzică bună. Străzi bune, proiecte bune, fapte bune. Vreau să dăm fiecare câte-un leu o dată la 9 luni în următorii 3 ani, ca să construim spitalul acela de oncologie pediatrică despre care am tot vorbit în Sens unic (www.1leu.org). Vreau să ne pese și de ceilalți, nu numai de noi înșine. Vreau să fim profesioniști și să nu ne lăsăm pe tânjală. Vreau să vorbim mai puțin și să facem mai mult. Vreau să nu mai vorbim deloc despre Elena Udrea sau Mihaela Rădulescu, iar pe Lavinia Șandru să n-o mai confundăm cu presa. Vreau să reînviem presa. Aia cinstită, onestă, corectă, dornică de adevăr și dreptate. Vreau Justiția să facă ce face în prezent. Adică să existe. Vreau să mă simt în siguranță. Acasă, pe stradă, în trafic, în clinici, magazine sau parcuri. Și ziua și noaptea. Vreau să gândesc și să vorbesc liber. Vreau să respect și să fiu respectată. Vreau să am în ce să cred. Și nu mă refer la divinități. Da, Iepurașule, vreau. Multe. Unele imposibile. Sau nerealiste. Dacă crezi că nu-mi poți aduce nimic de pe listă, îmi rămâne o singură rugăminte. Încăpățânată. Să faci cumva ca toate dorințele astea ale mele să nu fie povești de adormit copiii.
Alexandra Didilescu
