Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Prietenul meu, becul cu senzor

Printre lucrurile care mă scot din sărite, dar chiar mă scot din sărite, și-mi creează un sentiment de infinită neputință în fața sorții, ei bine, printre lucrurile astea se numără becurile cu senzor de pe casa scării. A mai tuturor blocurilor din țară. Și, evident, cu precădere cel din blocul în care m-am nimerit să locuiesc. Pentru că mă izbesc de el zilnic, de câteva ori pe zi… ca de un soț blazat și implacabil, care nu mai știe să facă altceva decât să-și bea berea cu ochii-n meci și să urmărească prognoza meteo doar ca să vadă dacă tre’ să se deranjeze să bage mașina în garaj. Fiindcă ar fi prea solicitant și obositor s-o ducă la spălătorie dacă ratează aversele și vântul puternic. Dar să ne întoarcem la inamicii calmului meu: becurile cu senzor. Nu pot nicicum să-nțeleg cum au fost gândite, proiectate, programate. Că se aprind atât de târziu și se sting atât de repede încât și o partidă de sex cu tiparul de bărbat menționat ar fi mai utilă. Mai mult decât atât, odată stinse, nu e suficient să te miști o țârucă. Nuuuuu, rămân, cum spuneam, implacabile și indiferente ca Luceafărul lui Eminescu. Și mă văd (impropriu spus, că la ce beznă e, nu văd nimic)… da, deci… mă văd nevoită să fac un adevărat dans tribal ca să atrag atenția Luminăției sale, becul cu senzor. Și nu în fața ușii, nuuuuuu, mă deplasez la epicentrul palierului, că altfel nu mă bagă în seamă. Treaba e că dacă ai două sau trei iale de descuiat, se impune efectuarea acestui ritual de câte ori e necesar ca să apuci să intri-n casă. Și după aia ne mirăm că zicem unii despre alții că sîntem săriți de pe fix! Păi la ce altă concluzie putem ajunge dacă ne uităm pe vizor și vedem asemenea demonstrații coregrafice pe casa scării?! Mai nașpa (scuzați cuvântul, dar l-am folosit intenționat)… deci mai nașpa e când vin de la cumpărături și am mâinile ocupate cu două sau trei plase. Până le las jos, s-a stins o dată, până scot cheia, încă o dată, până apuc să nimeresc prima gaură, rămân iar în beznă, până…până…până… Și uite-așa petrec minute bune dansând și blagoslovind frenetic pe casa scării, fără să fi concluzionat până-n ziua de azi care e rostul acestei probe de foc prin care mă trece zilnic viața mea de locatar al unei cutii de chibrituri. Mai adăugăm și faptul că becul nu se aprinde odată ce ai deschis ușa și ai pășit afară din apartament, deci Dumnezeu cu mila dacă vecinii tocmai s-au hotărât să schimbe mobila și au scos dulapurile pe palier. Ești în pericol de la cap pân’ la rotule și glezne. Mai spunem și că n-ai șanse să VEZI prima treaptă, îîîîîîî-îîîîîîî, o dibuiești ca o pisică oarbă, așa că nu mă mir că rata fracturilor în rândul pensionarilor e constantă și iarna și vara. Că de posibilul infarct pe care-l faci când dai nas în nas cu un purtător de pungă la gură, apărut brusc din întuneric, nici nu mai vorbim! Poate sînt supusă acestei încercări pentru dobândirea anduranței necesare oricărui patriot care a avut proasta insprație de a rămâne în spațiul carpato-danubiano-pontic. Poate sînt într-o maturizare perpetuă. Sau poate pur și simplu președinții de asociații de locatari, personaje aflate, de altfel, în topul preferințelor mele la capitolul umor, se încăpățânează să obțină Nobelul pentru Economie. Contrazicând astfel propunerea făcută de jurnaliștii de la Times New Roman, care au sugerat orice călător cu autobuzul. Pentru că face economie și la apă și la săpun… Și dacă stăm să ne gândim bine, la cât de în beznă sîntem în țara asta, chiar c-am merita un premiu. Măcar o Zmeură Fosforescentă!

Alexandra Didilescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9730RON0.00199
  • usd 0.1173 1 0.0004

  • chf 5.0914 1 0.0236

  • aud 2.9924 1 -0.0028

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Minorii nu mai pot cumpăra țigări electr...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat ...

Parteneri