Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Solidaritate în trafic

Călătoresc mult. Cu mașina personală. Pe șoselele noastre, pe peticele noastre de autostradă. De când am intrat în posesia primei mașini (fosta Dacie a lu’ tata, an fabricație 1978), conduc încolo și-ncoace din motive profesionale, locative sau pentru pură relaxare. Am furat, ce-i drept, meserie de la fostul soț, care m-a-nvățat să mă dau mai pe dreapta când mă depășește careva, să mulțumesc cu avariile dacă ăla din față mă ajută la depășire, să urmăresc linia albă ce desparte sensurile când e întuneric sau ceață, să las mașina pe liber când cobor vreun deal, ca să fac economie la combustibil, să conduc economic și să semnalez celorlalți prezența radarelor pe traseu prin intermediul farurilor. Știți ce zic, nu-i așa? E o chestie pe care o practicăm toți sau aproape toți, fiindcă așa dăm dovadă de solidaritate. Sîntem frați de cruce în trafic, iar simplul flash ne face să ne simțim ma bine și mai mândri de noi înșine, undeva prin conștiințele noastre de obicei contorsionate. E ca și când ne-am spăla câte-un păcat cu fiecare semnalizare a vreunui radar. Sîntem umani, prietenoși, ne pasă și de soarta celorlalți, punem preț și pe binele altora. Da, un flash = o bilă albă în sistemul nostru de valori. Iar la următoarea trecere de pietoni putem înjura pietonul care se bagă-n seamă, pentru că vom compensa cu viitoarea semnalare a radarului. Acuma, aș putea face o întreagă filosofie pe marginea lipsei de discernământ în executarea mecanică a gestului care ne umple de satisfacție vizavi de cât de buni și solidari sîntem. Pe de-o parte, uităm că viteza legală nu a fost stabilită pentru ca poliția să nu dea amenzi, ci pentru că se petrec tragedii pe șosele. Nu uit nici în ziua de azi un accident din Bunești, de prin 2005. Un distribuitor de medicamente conducea iute ca vântul și ca gândul prin localitate. A sfârșit prin a omorî o fetiță de 8 sau 9 ani, care începuse traversarea pe zebră. Îmi trec prin minte multe alte știri: din cauza vitezei, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a izbit frontal cu o mașină de pe sensul opus, toți pasagerii și-au pierdut viața. Sau: a depășit pe linie continuă, în curbă, bilanț: 3 morți, 1 rănit în comă. Ca să nu mai aduc în discuție faptul că soarta e cum e, și mai tot timpul mor cei care n-aveau nicio vină. Pe de altă parte, știu că e frustrant și enervant să conduci cu 50 la oră tot din 3 în 3 kilometri, distanță la care sînt situate unele de altele pitoreștile noastre sătucuri. Știu că ne revoltă și ne face să irosim timp prețios faptul că nu avem autostrăzi, faptul că, legal, parcurgem în 5-6 ore un amărât de drum de 350 de kilometri. Care, pe autostradă, ar însemna 2 ore și-un pic. Și mai știu și că sîntem solidari în trafic pentru că poliția de prea multe ori vânează ciubucuri, și nu e cu adevărat preocupată de siguranța noastră. Tot ce vreau să spun e că solidaritatea asta ar fi mai binevenită în situații, zic eu, mult mai importante. Dacă am înceta să claxonăm isteric sau să aprindem faza lungă în luneta celuilalt atunci când gonim peste limită și dăm peste unul care respectă viteza legală, dacă n-am mai depăși din ambiție, forțându-l pe cel de pe sensul opus să pună frână și tăind fața altuia când ne realiniem în coloană, dacă n-am intra cu durere-n cot pe principală, în timp ce un șir de mașini e la 10 metri distanță, având o viteză destul de mare cât să fie obligate la frâne bruște și apăsate (aviz mai ales tirurilor și camioanelor!), dacă am avea răbdare să respectăm șoferii mai buni sau mai neîndemânatici, pe care, de altfel, îi avertizăm, fără selecție, de prezența radarelor. Adică să fim solidari până la capăt. Sau nu ne stă în fire?

Alexandra Didilescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9754RON-0.0009
  • usd 0.1182 1 -0.0001

  • chf 5.1301 1 0.00119

  • aud 3.0029 1 -0.0018

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fonduri suplimentare pentru dezvoltarea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Consilierii judeţeni au aprobat într-o ş...

UPDATE: A fost solicitat sprijin aerian ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un nou incendiu de pădure a izbucnit, ie...

Sistemul de returnare a garanţiei funcţi...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De la punerea în funcţiune a sistemului,...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Persoanele neasigurate vor avea gratuita...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Prezent la o întâlnire cu reprezentanții...

Staţie de biogaz pentru producerea de en...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aceasta este prima stație din România de...

Apel pentru artiştii locali la Festivalu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Cercetaşii României Târgu Mureş organize...

„Fără bariere – TOT adevărul despre drog...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egal...

Parteneri