Sursa foto: Alexandra Didilescu Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Un Ave Maria la karaoke aveți?
Am adormit, acum ceva vreme, cu televizorul pornit, dar fără sonor. Vorbeam cu un prieten de la Iași care-mi povestea despre limuzina ultimul răcnet a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, un Mercedes negru, lucios, cu un număr de înmatriculare care, spunea el, l-a făcut knock-out. Frate cu Creangă, nostalgic după copilăria alergată în picioarele goale prin iarba proaspătă și umedă a pământului sfințit de Ștefan cel Mare, prietenul meu ieșean regreta pentru prima dată că s-au inventat abrevierile internautice. B 240 WTH sau „What the hell!” Mi-am ridicat ochii din abisul stupidității situației povestite cu ironică ciudă și i-am aruncat întâmplător pe ecranul tv-ului din dotare. Era vreo unșpe juma, iar într-un studio înghesuit al unei emisiuni live, o tânără blondă, decoltată, cânta cu sârg și patos Ave Maria. Știu, știu că am spus că n-avea sonor, dar, din când în când, mai apăreau pe ecran versurile, pe care gurița ei rujată dumnezeiește le rostea. Un fel de karaoke pentru cei care, acasă sau prin crâșme fiind, ar fi dorit să se alăture acestei manifestări de grație. Ca un uriaș ice bucket challenge spiritual pentru toți creștinii împătimiți de cancan-ul monden pe care focusează emisiunea în cauză. Fiindcă, deși dezgolita întrupare feminină interpreta imnul Fecioarei Maria, burtiera nu ne lăsa să ne spiritualizăm cu totul sau – vai Doamne! – să cădem în adorație și titra ceva de genu’: „Imediat, în exclusivitate, imagini cu amanta lui Ploieșteanu.” Sau poate se aplica, pur și simplu, varianta cu un ochi la slănină și cu altul la făină. Că doar – ce?! – n-ați văzut pe nimeni dând sms-uri pe șustache în timpul slujbei sau făcându-și selfie cu icoanele, în timpul unei vizite la Putna sau Voroneț? Ei, dacă n-ați văzut, sigur o să vedeți! Fiindcă trăim în țara în care, în campania de acu’ 11 ani, candidatul X avea spoturi pupând icoane și mâini de popi și-aproape c-a ieșit președinte. Fiindcă trăim în țara în care Înălțimile lor Mitropolitane își parchează întâi Merțanu’ lângă locul unde pelerinii veniți la Iași de Sfânta Parascheva dorm pe jos, iar apoi dau fuga să tragă un nazal și ininteligibil Ave Maria, pentru că îi mai așteaptă 3 nunți și-o-nmormântare. Că din ce altceva să-și plătească ITP-u’ și cureaua de distribuție la o așa mașină! Pardon, și pe astea le plătesc tot din bugetul parohial, care înseamnă donații sau ajutoare, scutite de impozite, by the way, sau alocări de milioane de lei din fondul de rezervă al statului. Trăim în țara în care sume exorbitante se evaporă ca Duhul din lampa lui Alladin, dar amanta lui Ploieșteanu face știrea zilei. În țara în care cuvântul discernământ nu se mai aplică sau, poate, nici nu s-a aplicat vreodată. Așa c-am adormit cu televizorul pornit, fără sonor. Pentru că, oricum, uitasem să vă spun, tot momentul artistic era playback. Așa că mi-am zis: „What the hell!? Or bate cândva clopotele și pentru payback!”
Alexandra Didilescu
