Bolnavii de diabet din Mureș își doresc mai mulți senzori de monitorizare

Anul acesta statul va deconta 500 de sisteme de ultimă generație, la nivel național, care măsoară glicemia și trimit măsurătorile către un aparat special.
De asemenea, vor mai fi decontate 300 de pompe de insulină, dintre care 100 sunt prevăzute cu senzori de glicemie.

Senzorii sunt însă insuficienți, a arătat președintele ASCOTID Mureș, Rodica Molnar:

Sigur este puțin, e trist că numai pentru atâția s-au găsit fonduri, însă e un pas și consider că 2019 trebuie să aducă normalitatea și toți copiii și tinerii insulino-dependenți să beneficieze de aceste sisteme, care îi încurajează să ducă o viață normală, să facă un sport, să își întemeieze familii.”

Pentru părinți, aceste sisteme sunt vitale, mai ales dacă e cazul unui copil activ. Maria Lechințan, mama unui băiat cu diabet, se confruntă însă cu lipsa consumabilelor, pe care trebuie să le aducă din Marea Britanie, cu mari dificultăți:

Copilul meu face sport de performanță, face fotbal, are 4 antrenamente pe săptămână și un meci sau două la sfârșit de săptămână și nu știu cum ne-am fi descurcat doar cu înțepătorul. A trebuit să recurgem la senzori, deși îi procurăm foarte greu, din Anglia, și îmi pare foarte rău că la noi senzorii nu au ajuns să fie decontați de stat.”

Statisticile arată că aproape 2 milioane de români suferă de diabet, dar mulți nu știu și ajung la medic când boala creează deja complicații.

Raluca Creţ

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PĂREREA TA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9710RON-0.0001
  • usd 0.1169 1 0.0006

  • chf 5.0678 1 -0.0155

  • aud 2.9952 1 -0.0070

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Dezbatere la Târgu Mureș pentru reducere...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Confederația Națională pentru Antrepreno...

Pasajul de la Cocoşul de Aur din Târgu M...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Proiectul se află în stadiul studiului d...

Rusia: Atac armat la o sală de concerte ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Diplomaţia rusă a denunţat vineri drept ...

Acţiune amplă de împădurire la Filpişu d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aceasta este organizată de Asociația Eco...

Culturile de pomi fructiferi pot fi afec...

Stan Lucian | Citeste articolul

Șansele sunt destul de mici deoarece scă...

Postul Paștelui a scumpit legumele în pi...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ca în fiecare an, în perioada primăverii...

Terapie mai eficientă împotriva cancerul...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Noul laborator de radioterapie al Spital...

Radio România Tg. Mureș aniversează 66 d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

La început de primăvară ne bucurăm de mă...

Ministrul Educaţiei spune că drepturile ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Legislația se va modifica, astfel încât ...

Parteneri