Bulevardul „1 Decembrie 1918” din municipiul Sfântu Gheorghe va fi scurtat redenumit „Petofi Sandor” şi „Mihai Eminescu” în zona centrală
Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad a declarat joi, că în urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate Consiliul local Sfântu Gheorghe a aprobat împărţirea în trei porţiuni a Bulevardului „1 Decembrie 1918″ şi rebotezarea parţială a acestuia, dar hotărârea a fost anulată de instanţă.
Primarul a menţionat că după încheierea alegerilor va reveni în faţa consilierilor locali cu propunerea de a adopta acest proiect de hotărâre, considerând că este de competenţa autorităţilor locale să stabilească denumirile străzilor din oraş şi nu a Parlamentului României.
Declaraţia a fost făcută în contextul unei înterbări legate de iniţiativa legislativă a ministrului Apărării, Mircea Duşa, promulgată marţi de preşedintele Traian Băsescu, potrivit căreia în fiecare oraș și municipiu din ţară va trebui să existe o arteră principală denumită „1 Decembrie 1918”.
Mara Deleanu
Sursa: mesageruldecovasna.ro