Buzărnescu și Olaru, în sferturile probei de dublu de la Strasbourg
Perechea formată din Mihaela Buzărnescu (foto) și Raluca Olaru s-a calificat, luni, în sferturile probei de dublu, din cadrul turneului de tenis de la Strasbourg, din Franța, competiție dotată cu premii totalizând 250.000 de dolari. Cele două românce s-au impus, în runda inaugurală, cu 3-6, 6-4, 10-2, în fața cuplului chinezo-taiwanez Yang Zhaoxuan/Hao-Ching Chan. Pentru un loc în semifinale, Buzărnescu și Olaru vor juca împotriva perechii Kaia Kanepi (Estonia)/Piter Katarzyna (Polonia).
Mihaela Buzărnescu este calificată și în optimile probei de simplu, fază în care va evolua, marți, contra rusoaicei Elena Rybakina.
Valeriu Voaideș