Călătoriile, familia şi cariera le-au făcut fericite pe femeile din România

Potrivit unui sondaj realizat de Ipsos Research, 31% dintre femei au vorbit mai întâi despre călătoriile în ţară şi în străinătate ca despre cele mai fericite momente ale lui 2014.
Un număr ceva mai mare, 38%, în general cu studii superioare şi care locuiesc în Capitală, au pomenit despre pasiunile pe care le au şi le fac fericite.
Familia şi căminul, timpul petrecut cu cei dragi, sunt momente fericite pentru un procent sensibil egal de femei din ţara noastră.
Cel mai puţin fericite le face pe femeile din România, cariera. Nici măcar un sfert din cele intervievate nu au menţionat realizările profesionale, ca prilej de fericire.
Pe de altă parte, lipsa timpului în care să facă ceva pentru ele şi a timpului dedicat celor dragi, constituie motive de dezamăgire pentru femei.
Cercetarea a fost realizată în luna februarie, pe un eşantion de 582 femei cu vârste între 16 şi 55 de ani, reprezentativ pentru populaţia feminină din mediul urban, din România.

Rador

Foto: www.tiscover.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

DE 10 X ROMÂNIA cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9762RON0.00040
  • usd 0.1180 1 0.00059

  • chf 5.1198 1 -0.0049

  • aud 3.0092 1 0.00239

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Materii pr...

Corina Muntean | Citeste articolul

Orarul ideal pentru ciclul primar ar tre...

Parteneri