Campionul mondial, ciclistul Eduard Novak, câştigător a numeroase competiţii naţionale şi internaţionale, a anunţat, astăzi, la Miercurea Ciuc, că doreşte să obţină două medalii de aur la Paralimpiada de la Londra, din 2012.
Eduard Novak a declarat într-o conferinţă de presă că anul 2012 înseamnă pentru el îndeplinirea unui vis de o viaţă, acela de a deveni campion olimpic.
Eduard Novak, care în 2011 a devenit, pentru a doua oară, campion mondial paralimpic, a subliniat că a uitat deja de titulul câştigat şi se concentrează, „cu aceeaşi dăruire”, pentru obţinerea celor două medalii de aur în probele olimpice de 4 kilometri urmărire pe velodrom şi proba de contratimp pe şosea.
Eduard va începe cantonamentele în luna decembrie, la Viena, iar anul viitor va avea aproximativ 60 de zile de concurs, ceea ce îi dă speranţa că va fi foarte bine pregătit pentru a-şi atinge obiectivul. El a ţinut să amintească faptul că de anul trecut este pregătit de antrenorul italian Cristiano Valoppi, fapt care-i dă încredere că va reuşi să atingă forma maximă.
La conferinţa de presă au participat şi antrenorul lui Eduard, Novak Karol, dar şi managerul echipei Tuşnad Cycling Team, Torok Attila. Aceştia au subliniat că obiectivele principale ale echipei în anul 2012 vor fi, la fel ca şi în sezonul trecut, Turul Romaniei, Turul Sibiului şi Turul Ţinutului Secuiesc.
Ioana Dima
Sursa: RTM