Candidatura lui Victor Ponta la preşedinţia ţării a fost validată de Congresul extraordinar al PSD
Reuniunea de la Alba Iulia a avut loc în sistem de videoconferinţă, Ponta fiind validat astfel de peste 30.000 de delegaţi din toată ţara, din cadrul celor 46 de filiale care au adoptat rezoluţii în acest sens.
Şi social-democrații mureșeni au aprobat, astăzi, candidatura premierului.
Aceştia sunt încrezători în victorie, iar liderii au transmis un mesaj de mobilizare pentru toți membrii partidului.
Ascultaţi mai jos declaraţia președintelui PSD Mureș, deputatul Vasile Gliga.
La ședința de la Tîrgu-Mureș a participat și ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, responsabilul PSD pe Regiunea Centru. Acesta a prezentat rezultatul votului intern, pe regiune, pentru sprijinirea premierului.
Ascultaţi mai jos declaraţia acestuia.
Premierul Victor Ponta își va lansa candidatura pe 20 septembrie, pe Arena Națională din București.
Raluca Creț
Sursa: ampress.ro